Bursele de studiu vor fi revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei și în situația școlară a elevilor.
Bursele de studiu se acordă începând cu semestrul al II-lea pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial și liceal, respectiv cu semestrul I, pentru elevii aflați în celelalte clase.
Acte necesare:
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia actului de identitate al elevului;
– copii certificate de naștere/acte de identitate ale celorlalți membri ai familiei;
– adeverință de la școală/universitate pentru frați, surori (cu precizarea dacă primesc /ori nu primesc bursă și valoarea acesteia în ultimele 3 luni: iunie, iulie și august 2021);
– copie hotărâre divorț (dacă este cazul);
– acte doveditoare în original privind veniturile cu caracter permanent ale membrilor familiei pe ultimele trei luni (adeverință salariat/pentru fiecare membru) anterioare depunerii dosarului, inclusiv alocația suplimentară pentru copii (veniturile din perioada iunie, iulie și august 2021);
– adeverință de venit net, pentru ambii părinți/tutore legal, pe ultimele 3 luni: iunie, iulie și august 2021, de la ANAF;
– declarație notarială dacă unul/ambii părinți/tutori legali nu sunt încadrați în muncă, nu primesc retribuții sociale, nu primesc ajutor de șomaj, nu primesc niciun fel de pensie și nu au realizat niciun venit pe ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului: iunie, iulie și august 2021;
– cupon alocație sau extras de cont pentru alocația de stat pentru copii din ultimele 3 luni;
În categoria venitului net intră: salariul, pensia, indemnizația de șomaj, ajutorul social, alocații pentru copii, alocații pentru copii aflați în plasament, burse pentru elevi și studenți; dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri sau alte bunuri mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu lunar pe mebru de familie se iau în considerare și arenda, chiria și toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei.
Bursele de merit și bursele de studiu se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
NOTĂ
Termenul limită de depunere a dosarelor de burse este 1 octombrie 2021.
Modelul de cerere poate fi descărcat de pe link-ul: