RoSEF Suceava 2015

deadmin

RoSEF Suceava 2015

În zilele 19-20 iunie, am fost la Suceava pentru a participa la concursul naționalrosef de știință RoSEF împreună cu ai mei colegi și prieteni: Alexandru Mîndra, Paul Paraschiv, Andreea Ghena și Răzvan Badea. Ne-a însoțit doamna profesoară Mihaela Poteră careia îi mulțumim pentru învățăturile și discuțiile plăcute și pentru că ne-a suportat copilăriile timp de multe ore lungi petrecute pe drum.

Am ajuns la destinație în jurul orei 18. Ne-am cazat la căminul Colegiului Național „Petru Rareș”. După ce ne-am dus bagajele în camerele noastre (noi, fetele într-o cameră, iar Alex, Răzvan și Paul în alta de lânga noi), am avut câteva ore pauză până la închiderea Mall-ului unde urma să mergem să ne aranjăm standurile pentru următoarea zi – ziua concursului. Așa că, în timpul acesta, deși scurt, spiritul de campus a pus stăpânire pe noi și ne-am distrat și noi puțin. Bineînțeles că numai prostii am făcut… doar suntem adolescenți… Ne-am adunat cu toții la băieți în cameră, am luat sucuri și gustări și am început prin a schimba impresii și a ne împărtăși emoțiile legate de concursul din urmatoarea zi. Am continuat prin a-l panica pe domnul diriginte printr-un mesaj cum că am stricat modulul Raspberry Pi când noi doar mâncam ciocolată cu raspberry (zmeură). Șiii… am culminat cu o bătaie cu semințe de floarea soarelui din care nimeni nu a ieșit câștigător…

Ca niște copii cuminți ce suntem, am curățat toată harababura creată, ne-am schimbat, am coborât la masă, iar, mai apoi, am plecat cu un taxi la Mall. Acolo am organizat locul rezervat concursului, am pus postere pe panouri și am făcut cunoștință cu unii dintre concurenți.

După ce ne-am întors la cămin, deși epuizați după drum și multe ore nedormite, nu am mers la culcare. Eu și Alex am rămas să lucrăm la jurnalul proiectului, Răzvan ne-a ținut companie iar, după puțin timp, Paul și Andreea au căzut pradă oboselii – au adormit în două dintre cele patru paturi din cameră. Atunci, noi am încercat să îi facem să doarmă cât mai bine și mai confortabil, desenându-i cu marker negru în talpă si pe unghii, lipindu-le scotch în păr și „pictându-i” cu silicon pe mâini. Când s-au trezit și au țipat la noi, nu ne-am supărat, ci doar am râs mai tare, însă după ce am terminat ce aveam de facut, am căzut de acord să mergem și noi să dormim.razvan

Ziua concursului a fost destul de scurtă fiindcă am mers acolo dimineață,  nu am avut de așteptat că a și început concursul. La deschidere a fost  prezent și bine-cunoscutul Alexandru Mironov, scriitor și jurnalist,  realizator al emisiunii „Știință și imaginație” de pe TVR 1 . Au trecut câțiva  oameni  interesați de activitatea desfășurată. A urmat un val de jurați care nu  au stat  mai mult de 5 minute la fiecare stand. A mai trecut un domn  jurat  care de data aceasta nu a plecat până nu a aflat fiecare detaliu despre  fiecare proiect… și cam asta a fost tot. La ora 12 am plecat la masă și la  plimbare prin Mall, iar la ora 15 ne-am întors pentru premiere. Răzvan a  primit mențiune. Proiectul nostru a fost premiat cu locul al noiII-lea iar proiectul colegilor mei care au construit o dronă, a câștigat un premiu special din partea Asociației Inginerilor din România. Se putea și mai bine, dar suntem mândri de noi. Îi felicit din toată inima pe colegii mei și pe toți cei care au participat fiindcă au avut proiecte foarte reușite. Abia așteptăm să vedem la ce concurs internațional ne calificăm pentru anul viitor.

drona

 

 

 

 

Acestea sunt proiectele care intră în selecția pentru cele 4 competiții din  2016:

  1. Copsa Mica, „Dor de viata, Strigat de durere”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Bucuresti
  2. Magnetic Bacteria, CEITCST – Liceul Teoretic International de Informaticaa Bucuresti
  3. Mana robotica, Palatul Copiilor Ramnicu Valcea
  4. Dispozitiv autonom de analiza a parametrilor atmosferici si de sol din zone greu accesibile, Colegiul National Petru Rares, Colegiul National Stefan cel Mare, Suceava
  5. Accelerarea procesului de integrare a masinilor inteligente, Liceul Teoretic Ovidius, Constanta
  6. Actuator pentru reabilitare, CEITCS – Liceul Tudor Vianu Bucuresti
  7. Aplicatii ale unor elastomeri in domeniul microgeneratoarelor de tip harvesting, CEITCST – Liceul International de Informatica, Bucuresti
  8. Studiul calitatii aerului in salile de clasa, Liceul Teoretic Carmen Sylva Eforie Sud
  9. Hybrid photovoltaic cells based on biologic and polymeric materials, Liceul International de Informatica Bucuresti
  10. Formularea unei probleme de camp electric imprimat printr-o membrana cu nanopori, CEITCST – Liceul International de Informatica, Bucuresti
  11. Influenta factorilor chimici asupra germinatiei semintelor de conifere, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava
  12. Autistic Spectrum, Palatul Copiilor Iasi
  13. Utilizarea dronelor in prevenirea incendiilor de vegetatie, Liceul Teoretic Carmen Sylva, Eforie Sud
  14. Lansator spatial pe energie electrica, Liceul Tehnologic Tomsa Voda Solca
  15. Influenta mesajelor interferentiale asupra performantei, Colegiul National Petru Rares Suceava
  16. Medical Rehabilitation – Sensors and Monitoring, CEITCST, Liceul International de Informatica Bucuresti
  17. Chappie, CEXLUM-UESEL (Centrul de Excelenta Lumina) Bucuresti

Au fost două zile pline, obositoare, ce-i drept, dar interesante. Mersul cu trenul a fost plăcut, chiar dacă a durat aproape o zi (dus) și o noapte (întors). Ideea e că am fost împreună… Cum a spus și colegul meu, Paul: muncim împreună, ne relaxăm împreună… suntem o echipă. Mai mult! Suntem o familie… și asta este cel mai important.

 

 

[slideshow_deploy id=’1454′]

Despre autor

admin administrator