Arhivă categorie Elevi

deadmin

ECDL la „Carmen Sylva”

Începând cu luna august 2017, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” este din nou membru al rețelei de centre de testare acreditate de ECDL în România.

Permisul european de conducere a computerului (ECDLEuropean Computer Driving Licence) este cel mai răspândit standard de certificare a abilităților de utilizare a computerului, recunoscut la nivel internaţional.

Permisul ECDL este folosit şi recunoscut în 150 de țări  de către companii de renume, în administraţie sau de instituţii de învăţământ de prestigiu. În afara Europei, programul este denumit International Computer Driving Licence (ICDL).

Detalii găsiți în secțiunea „ECDL” din meniul site-ului

deadmin

Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”

Ministerul Educaţiei desfășoară de peste 12 ani Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, prin care acordă un sprijin financiar pentru elevii din licee.
Părinții/elevii care doresc să obţină acest sprijin financiar au la dispoziție portalul http://banideliceu.edu.ro/, care, împreună cu forumul de discuţii http://forum.portal.edu.ro/index.php?showforum=80 dedicat acestui program naţional reprezintă un mijloc de informare eficient.
https://www.edu.ro/bani-de-liceu

 

deadmin

ROSE la „Carmen Sylva” – Rezultate așteptate, Indicatori, Buget

Rezultate așteptate

Se aşteaptă ca elevii să îşi schimbe atitudinea faţă de şcoală: să conştientizeze importanţa absolvirii cursurilor învăţământului preuniversitar, a participării la examenului de bacalaureat şi a promovării acestuia. De asemenea, un efect scontat al implementării proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea nivelului de pregătire în vederea susţinerii bacalaureatului, cuantificabil prin creşterea procentului de promovare a acestui examen.

Cum este important ca elevii să aibă o ţintă care să îi motiveze să înveţe, dincolo de promovarea examenul de bacalaureat (acesta să devină un mijloc de a accede către un nivel superior, nu un scop în sine), s-au planificat activităţi care urmăresc autocunoaşterea, conştientizarea propriilor interese, abilităţi, înclinaţii etc. Aceste activităţi vor avea ca efecte intermediare creşterea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare, iar ca rezultat final, promovarea examenului de bacalaureat şi integrarea în mediul universitar, pe baza unei corecte orientări vocaţionale.

Sesiunile de dezvoltare personală, destinate elevilor, vor avea drept rezultat determinarea aptitudinilor și abilităților personale, creșterea încrederii în forțele proprii și a motivației pentru învățare.

Desfăşurarea unor ateliere de lucru pe tema alegerii unei cariere va avea ca scop dobândirea, de către elevi, a unor informaţii complexe despre diversele căi educaţionale, despre piaţa muncii şi despre arii profesionale cu cerere mare şi salarii motivante.

Organizarea de vizite la instituţii de învăţământ superior din Constanţa, Bucureşti, Iaşi va avea drept rezultat depistarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale fiecărei instituţii de învăţământ superior, investigarea oportunităţilor  speciale de dezvoltare profesională ale fiecărei unităţi de învăţământ, elevii putând decide care este cea mai bună soluţie personală pentru educaţia universitară.

Realizarea unui plan de acţiune privind cariera pentru fiecare elev va permite identificarea   unor soluții optime în vederea alegerii carierei.

 Organizarea de activităţi remediale vor urmări să aprofundeze conţinuturile predate la clasă, să clarifice noţiunile cu un grad mai ridicat de dificultate din programa de bacalaureat, reducându-se astfel decalajul între ceea ce ştiu elevii şi ceea ce ar trebui să ştie.

Dezvoltarea platformei eLearning a şcolii va avea drept rezultat crearea unei baze cu conținut teoretic și aplicativ, concepute pentru sprijinirea elevilor în pregătirea pentru examenul de bacalaureat.

Organizarea de simulări interne ale examenului de bacalaureat va avea drept rezultat măsurarea periodică a gradului de progres înregistrat de elevii din grupul-țintă.

Stabilirea unui sistem de recompensare/premiere a elevilor care obţin cel mai mare progres scolar va avea drept rezultat creşterea moţivatiei elevilor pentru obţinerea unor rezultate bune la examenul de bacalaureat.

Reamenajarea a 7 săli de clasă care să permită derularea de activităţi cu sisteme multimedia şi care să dispună de acces la internet de mare viteză, va avea drept rezultat crearea unui mediu de învăţare prietenos, care va favoriza creşterea interesului elevilor pentru învăţare.

Organizarea de întâlniri periodice şi mese rotunde cu părinţii va urmări implicarea părinţilor în îndeplinirea planurilor şi programelor personale ale elevilor privind pregatirea pentru bacalaureat. Efectul scontat îl reprezintă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale elevilor.

Realizarea unei aplicaţii web (site-ul proiectului), care să faciliteze accesul părinţilor şi al  comunităţii la informaţii legate de proiectul ROSE, va avea drept rezultat creşterea nivelului de informare a comunităţii în legătură cu şcoala, sporirea prestigiului liceului în comunitate, îmbunătăţirea activităţii elevilor.

Indicatorii proiectului

Denumirea indicatorului Unitate de măsură Valoarea de referință Valori propuse
AN 1 AN 2 AN 3 AN 4
Indicatori de impact
Rata de abandon a elevilor din anii terminali % 0 0 0 0 0
Rata de abandon la nivelul liceului % 2,81 2,5 2,3 2,1 2
Rata de absolvire a claselor terminale % 95,37 96 96 96 96
Rata de participare la examenul de bacalaureat % 99,01

 

99,01 99,01 99,01 99,01
Rata de promovare a examenului de bacalaureat % 51 52 55 58 60
Indicatori de rezultat
Elevi beneficiari ai activităţii de pregătire remedială număr 50 235 250 250 250
Elevi aparţinând unor grupuri dezavantajate, participanţi la proiect număr 30 200 200 200 200
Elevi care înregistrează progres şcolar % 5 10 13 13 13
Gradul de satisfacţie a părinţilor % 60 80 85 90 90

Bugetul proiectului

Nr.

crt.

(1)

Denumire categorie de activități /

Tipuri de cheltuieli

(2)

Buget anual estimat ( LEI)  

Buget total estimat  (LEI)*

(7 = 3+4+5+6)

Ponderea

 activităților

(8)

AN 1

(3)

AN 2

(4)

AN 3

(5)

AN 4

(6)

I ACTIVITĂȚI PEDAGOGICE ȘI DE SPRIJIN 73,82%
a Servicii de consultanță 0 0 0 0 0
b Instruire 6,500 6,500 6,500 6,500 26,000
c Servicii, altele decât consultanță 0 0 0 0 0
f Costuri operaționale adiționale 74,150 74,150 68,750 68,250 285,300
TOTAL 1 80,650 80,650 75,250 74,750 311,300
II ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE 7,11%
a Servicii de consultanță 0 0 0 0 0
b Instruire 7.500 7.500 7.500 7.500 30.000
c Servicii, altele decât consultanță 0 0 0 0 0
f Costuri operaționale adiționale 0 0 0 0 0
TOTAL 2 7.500 7.500 7.500 7.500 30.000
III ACTIVITĂȚI DE RENOVARE ȘI DOTARE 19,07%
c Servicii, altele decât consultanță 0 0 0 0 0
d Bunuri 40.400 40.000 0 0 80.400
e Lucrări 0 0 0 0 0
TOTAL 3 40.400 40.000 0 0 80.400
VALOAREA DIRECTĂ A GRANTULUI

(TOTAL 1 + TOTAL 2 + TOTAL 3)

128.550 128.150 82.750 82.250 421.700 93,70%
IV ACTIVITĂȚI DE MANAGEMENT 6,30%
f Costuri operaționale adiționale 7.211 7.211 6.907 7.007 28.336
VALOAREA TOTALĂ A GRANTULUI

(VALOAREA DIRECTĂ + VALOAREA ACTIVITĂȚILOR DE MANAGEMENT), din care:

135.761 135.361 89.657 89.257 450.036 100%
a Servicii de consultanță 0 0 0 0 0  
b Instruire 14,000 14,000 14,000 14,000 56,000 12.44%
c Servicii, altele decât consultanță 0 0 0 0 0 0.00%
d Bunuri 40,400 40,000 0 0 80,400 17.87%
e Lucrări 0 0 0 0 0 0.00%
f Costuri operaționale adiționale 81,361 81,361 75,657 75,257 313,636 69.69%

 

 

 

 

 

deadmin

ROSE la „Carmen Sylva” – Activitățile proiectului

Activitățile proiectului

CATEGORIA I – ACTIVITĂȚI PEDAGOGICE ȘI DE SPRIJIN

AI.1 Organizarea de activităţi remediale

Activitatea este în concordanţă cu O3, O3i, O4, O5. Orele de pregătire suplimentară la disciplinele de bacalaureat se vor desfăşura în funcţie de nevoile identificate, astfel:  la disciplinele Limba Română şi Matematică, orele remediale se vor desfăşura de două ori pe săptămână, pentru elevii claselor X-XII; la disciplinele Istorie, Geografie, Biologie, orele de pregătire se vor desfăşura de  2 ori pe săptămână, pentru clasele a XI-a şi a XII-a, iar la disciplinele Fizică, Chimie, Informatică, Logică, comunicare şi argumentare, o dată pe săptămână, la clasa a XII-a.

AI.2 Dezvoltarea platformei eLearning a şcolii pentru sprijinirea elevilor în pregătirea pentru examenul de bacalaureat. Şcoala dispunde de o platformă eLearning Moodle, produs final al unui proiect Erasmus + KA1. Prima direcţie va consta în postarea pe platformă a unor unelte de învăţare: fişe recapitulative, fişiere cu noţiuni teoretice, modele de exerciţii cu rezolvări pentru examenul de bacalaureat, modele de subiecte şi bareme. Cea de-a doua direcţie va consta în realizarea unei baze de itemi online care va fi accesibilă elevilor pe site-ul de eLearning al scolii, http://learn.lefo.ro. Pagina de web este accesibilă de pe orice tip de platformă: desktop, laptop, tabletă sau telefon inteligent. Testele online se pot da folosind un mediu eterogen de sisteme, dacă există acces online.

AI.3 Organizarea de simulări interne ale examenului de bacalaureat, semestrial, în clasele a XI-a (probele obligatorii) şi a XII-a(probele obligatorii şi cea la alegere. Se va avea în vedere şi creşterea motivaţiei extrinseci a elevilor: cei care înregistrează progres comparând rezultatele celor două simulări vor intra într-un sistem de premiere, prezentat la AI.4. Printre scopurile urmărite se numără şi familiarizarea elevilor cu o gamă variată de conţinuturi incluse în programa de examen, dar şi monitorizarea intermediară a nivelului de cunoştinţe deţinut în momente distincte ale parcursului şcolar.

AI.4 Rechizite pentru toți elevii care participă la activitățile remediale

Elevii participanți la activitățile remediale vor primi rechizite, vor fi încurajați astfel să aibă notițe separate, bine organizate; fiecare elev va fi stimulat să îşi atingă potenţialul, efectul scontat fiind creşterea moţivatiei elevilor pentru obţinerea unor rezultate bune la examenul de bacalaureat.

AI.5.1 Organizarea unor sesiuni de dezvoltare personală, destinate elevilor

La sesiunile

 

precizate anterior, vor participa elevii grupului-ţintă, asistaţi de profesorii-diriginţi, care vor avea sarcina de a derula, ulterior, activități extracurriculare care să vină în întâmpinarea intereselor și nevoilor elevilor. Consilierea va avea ca scop determinarea aptitudinilor și abilităților personale, creșterea încrederii în forțele proprii și a motivației pentru învățare, fiind realizată la începutul clasei a X-a, fixată ca punct de plecare în stabilirea parcursului educațional.

AI.5.2 Administrarea unui chestionar privind orientarea legată de carieră, tuturor elevilor din grupul-ţintă. Chestionarul va avea ca obiectiv stabilirea relaţiei între aptitudini personale, interese şi aspiraţii profesionale.

AI.5.4 Desfăşurarea unor ateliere de lucru pe tema alegerii unei cariere

Şcoala va facilita transportul la sediul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie, al unor foşti elevi care profesează cu succes în domenii diverse (IT, ştiinţă şi tehnologie, medicină, managemnet etc.) sau care sunt studenţi la universităţi din ţară şi din străinătate. Sarcina contactării invitaților și a asigurării condițiilor necesare organizării atelierelor îi revine responsabilului cu implementarea activităților.

AI.5.5 Realizarea unui plan de acţiune privind cariera pentru fiecare elev, prin stabilirea unor obiective clare, ținând cont de analiza rezultatelor obținute în urma desfășurării activităților AI.5.2 şi AI.5.4, care oferă un reper privind orientarea carierei. Va fi coordonată de consilierul şcolar şi este în concordanţă cu O1, O4, O5. Planul de acţiune individual se va realiza la începutul semestrului al II-lea din clasa a XII-a.

AI.5.6 Organizarea de întâlniri periodice şi mese rotunde cu elevii şi părinţii, care să aibă drept scop informarea acestora cu privire la toate etapele şi activităţile proiectului: rezultatele de la testele şi chestionarele de aptitudini şi interese, concluziile legate de interesele profesionale şi aspiraţiile privind cariera, rezulatele la teste şi simulări.

AI.5.7 Realizarea unei aplicaţii web (site-ul proiectului), care să faciliteze accesul părinţilor şi al  comunităţii la informaţii legate de proiectul ROSE: activităţi din proiect, rezultate obţinute de elevi, progres şcolar etc.

 

CATEGORIA II – ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE

AII.1. Organizarea de vizite la instituţii de învăţământ superior din Constanţa, Bucureşti, Iaşi

Vizitele vor avea ca obiectiv depistarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale fiecărei instituţii de învăţământ superior.

 

CATEGORIA III –ACTIVITĂȚI DE RENOVARE ȘI DOTARE

AIII Reamenajarea a 5-7 săli de clasă care să permită derularea de activităţi cu sisteme multimedia (videoproiector, laptop, ecran) şi care să dispună de acces la internet de mare viteză, pentru testări online ale întregului colectiv de elevi. Dotarea sălilor de clasă cu mobilier modern şi ambientarea lor, astfel încat să poată fi creat un mediu de învăţare prietenos, care va favoriza creşterea interesului elevilor pentru învăţare.

deadmin

ROSE la „Carmen Sylva”

Titlul proiectului

”Banca pentru Abilități și Competențe – O şansă pentru viitorul tău!” (B.A.C. – O şansă pentru viitorul tău!)

Obiectivul general al proiectului

Ameliorarea procesului instructiv-educativ desfăşurat în cadrul Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, având drept finalitate creşterea procentului de promovare a examenului de bacalaureat, progresiv, în următorii 4 ani.

Obiective specifice

O1: menţinerea ratei de abandon al elevilor din anii terminali la valoarea de 0%, prin creşterea interesului acestora faţă de activităţile şcolare, efectuată în baza consilierii psihopedagogice și de orientare a carierei,  în vederea participării la examenul de bacalaureat, începând cu anul I al derulării proiectului.

O1i: scăderea numărului de absenţe cu cel puţin 5 procente, la nivelul claselor terminale, raportat la anul şcolar anterior, prin creşterea motivaţiei faţă de procesul educativ a elevilor care înregistrează un număr mare de absenţe, realizată prin activităţi de consiliere.

O2: scăderea ratei de abandon la nivelul liceului până la 2%, prin creşterea interesului elevilor faţă de educaţia şcolară și prin realizarea orientării privind cariera, în vederea parcurgerii unui traseu educaţional respectând principiul calităţii şi al continuităţii, începând cu anul II al derulării proiectului, până la finalizarea acestui ( cca 0,3% în fiecare an de proiect).

O3: creşterea ratei de absolvire la clasele terminale până la cel puţin 96% în cei 4 ani de proiect, prin stabilirea unor strategii de acţiune remedială, orientate şi în direcţia sporirii interesului elevilor faţă de activităţile şcolare, în vederea participării la examenul de bacalaureat.

O3i: diminuarea numărului de elevi declaraţi corigenţi la finalul anului şcolar, la clasele terminale, prin implicarea acestora în activităţi remediale.

O4: menţinerea ratei de participare la examenul de bacalaureat la peste 99%, în cei 4 ani de proiect, prin eficientizarea activităţii de consiliere şi orientare, prin crearea cadrului necesar derulării unor evaluări ale progresului elevilor, prin îmbunătățirea comunicării între școală și familie, în vederea promovării examenului de bacalaureat.

O5: creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat, progresiv, până la 60% în anul IV al derulării proiectului(cca 2% în fiecare an de proiect), prin asigurarea unui proces educaţional de calitate şi prin motivarea elevilor privind continuarea studiilor, în vederea integrării acestora în mediul universitar.

 

Beneficiarii proiectului

Beneficiarii direcţi sunt elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a ai Liceului Teoretic ,,Carmen Sylva” din Eforie Sud. Beneficiarii indirecți sunt atât părinții, şcoala, cât și comunitatea locală. Astfel, prin creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat, sporesc şansele de integrare a absolvenţilor în mediul universitar, ceea ce ar induce o dezvoltare socio-economică a localităţii. Datorită efectelor obţinute prin implementarea proiectului, prestigiul Liceului Teoretic ,,Carmen Sylva” ar putea creşte considerabil.

deadmin

Proiectul național ROSE

PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR
ROMANIAN SECONDARY EDUCATION PROJECT
ROSE

ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar  și la  creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. http://proiecte.pmu.ro/web/guest/rose
Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de  7 ani, între 2015 și 2022. Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015, a fost aprobat prin Legea nr. 234/08.10.2015 de ratificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757/2015.
Implementarea este în responsabilitatea Ministerului Educației Naționale (MEN), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).

Subcomponenta 1.1 are în vedere intervenții la nivelul școlilor, prin acordarea de granturi liceelor mai  puțin performante din sistemul public de învățământ, în valoare totală de 127,3 milioane de Euro. Perioada de derulare a granturilor acordate liceelor este de maximum 4 ani, iar mărimea acestora este, în medie, de  100.000 Euro.
Obiectivele granturilor sunt reducerea ratei de abandon școlar în licee, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.

Liceele vor implementa activități menite să conducă la realizarea obiectivelor menționate, care vor include, printre altele:

(i)    activități remediale, de consiliere, îndrumare și orientare vocațională, de mediere în comunitățile rome, și activități de dezvoltare personală (cel puțin 50% din costurile directe);
(ii)    activități extracurriculare și de informare, cum ar fi vizite/excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare (până la 30% din costurile directe); și
(iii)    lucrări civile minore de renovare, amenajare a interioarelor clădirilor școlare (de exemplu: laboratoare), fără impact negativ asupra mediului, și achiziții de bunuri (până la 20% din costurile directe).

Proiectul își propune să sprijine aproximativ 1.160 de licee de stat cu performanțe scăzute (reprezentând circa 80% din totalul liceelor de stat). Schema de grant a debutat în 2016 (prima etapă a inclus aproximativ 25% din liceele eligibile) și va fi continuată în 2017 cu restul liceelor eligibile. Liceul nostru a fost selectat în prima etapă a proiectului.

deadmin

Rezultatul alegerilor pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de administrație

Total voturi exprimate 478: Săvucă Cristiana 266, Savu Ștefan 201, buletine de vot anulate 11.
În anul școlar 2017-2018, reprezentantul elevilor în CA va fi Cristiana Săvucă. Felicitări candidaților și profesorului coordonator, doamna profesor Adriana Ilicenco, pentru organizarea campaniei, derularea scrutinului, implicarea de care au dat dovadă și minunata lecție de democrație participativă!

 

deadmin

ELEVII LICEULUI TEORETIC ”CARMEN SYLVA” ÎȘI ALEG REPREZENTANTUL ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Vineri, 22 septembrie 2017, în intervalul orar 09:00-15:00, se va desfășura scrutinul pentru alegerea reprezentantului elevilor în Consiliul de administrație al Liceului Teoretic ”Carmen Sylva” Eforie. Candidați sunt elevii Savu Ștefan și Săvucă Cristiana, ambii din clasa a X-a A.
Reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor (CȘE) și observatori ai Asociației Elevilor din Constanța (AEC) vor merge cu urnele în sălile de clasă, în vederea exercitării dreptului de vot de către toți elevii școlii.
Succes candidaților!

deadmin

Documentele necesare înscrierii la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de administrator financiar, muncitor şi paznic şi bibliografia de concurs

Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, certificat de naştere şi după caz certificatul de căsătorie

c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

d)carnetului de muncă, copie conform cu originalul, sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;

e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să‐l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

f) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

g) curriculum vitae;

h) caracterizare sau recomandare de la ultimul loc de muncă;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Actele prevazute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

BIBLIOGRAFIE:

Pentru postul de ADMINISTRATOR FINACIAR

  • Legea contabilităţii nr. 82/1991 (actualizată);
  • Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naționale, cu modificările și completările ulterioare
  • Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (actualizată);
  • Legea 273/2006 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare
  • Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  • G. nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev / preşcolar (actualizată).
  • G. nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului(actualizată);
  • Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu.
  • Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Finanţelor publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, publicat în M.OF. 37/2003, cu modificări şi completări;
  • Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice
  • G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică
  • G. nr.925/2006 – aprobarea  normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul nr.3512/2008 privind documentele financiar-contabile;
  • Ordonanţa 119 / 1999 republicată actualizată în 2013 privind controlul intern managerial şi controlul financiar preventive.
  • G. nr.1395/2010 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardului de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2011;

Pentru postul PAZNIC

  • Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, republicată
  • Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naționale, cu modificările și completările ulterioare
  • Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
  • Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă (Obligațiile lucrătorilor in domeniul securității și sănătății în muncă);
  • Legea nr. 477/2004  privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

 Pentru postul MUNCITOR

  • Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, republicată
  • Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naționale, cu modificările și completările ulterioare
  • Legea 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare
  • Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă (Obligațiile lucrătorilor in domeniul securității și sănătății în muncă);
  • Legea 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor (Cap.II, secțiunea a 6-a, art.21, art.22)
  1. HG 1048/2006 – privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
  2. Legea nr. 477/2004  privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

Detalii suplimentare puteţi obţine la Secretariatul  Liceului Teoretic ”CARMEN SYLVA” EFORIE, tel. 0241.748.566 – Persoană de contact Dragomir Mariana , secretar şef

deadmin

LefoPicii sunt alături de colegii lor din UA

Luni, 11 septembrie, în prima noastră zi de școală, i-am avut alături, prin video-messenger,  pe colegii din Republica Moldova și din Ucraina, atât la festivitatea de premiere, dar și în clasă, când ne-au transmis direct urările lor.

Zilnic am discutat despre prietenii din Ucraina. Astăzi am ieșit în curtea școlii, dimineața, ca niște raze optimiste de soare/ speranță, ne-am luat de mâini și ne-am gândit la ei, ne-am rugat pentru ei, am trimis energii pozitive spre ei, colegii de etnie română, profesori și elevi din UA.

 

Minoritatea românească din Ucraina: calea spre dispariţie
http://bucpress.eu/opinie/minoritatea-romaneasca-din-ucraina-calea-4875
POZIȚIE CLARĂ: NOI VREM SĂ FIM!
http://bucpress.eu/opinie/pozitie-clara-noi-vrem-sa-4897