Arhivă categorie Elevi

deadmin

Program eliberare acte de studii pentru promoţia 2020

Diplomele de bacalaureat şi alte acte de studii alte absolvenţilor promoţiei 2020 ,  se vor elibera în perioada 08 iulie 2020 – 10 iulie 2020, orar 9:00 – 15:00, conform planificărilor făcute de către diriginţii claselor a XII-a.

Cei care nu s-au prezentat în ziua în care au fost programaţi vor solicita telefonic o reprogramare (telefon secretariat 0241-748566).

NU SE VOR ELIBERA acte de studii fără programare.
Elevii se vor prezenta cu actul de identitate şi vor respecta normele impuse de actualul context, fiind aceleaşi cu cele urmate la examenul de bacalaureat!

deadmin

Înscrierea la examenul național de Bacalaureat 2020, sesiunea august – septembrie

Examenul național de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat – 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010), şi cu prevederile ordinului de ministru atașat (modificat prin ordinul de ministru nr. 4.307/21.05.2020 + anexă: calendar).

► În perioada 13 – 24 iulie, intervalul orar 9:00 – 14:00, candidaţii la examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020, completează și depun/transmit prin mijloace electronice/poștă  documentele-tip de înscriereprevăzute în procedura aprobată de Ministerul Educației și Cercetării.

ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA BACALAUREAT, SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE 2020

  • 2 POZE ¾ (CEI DIN ALTE PROMOŢII )
  • COPIE CARTE DE IDENTITATE ŞI CERTIFICAT DE NAŞTERE (dupa caz şi certificat de căsătorie)
  • FOAIE MATRICOLĂ IX-XII, în original
  • COPIE CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A LICEULUI (CEI DIN ALTE PROMOŢII)
  • CERERE TIP – Puteți descărca cererea de înscriere în format editabil:     Anexa 2 – Cerere de înscriere
  • CEI CARE PARTICIPĂ PENTRU A 3-A OARĂ , RESPECTIV PESTE 3, CU TAXĂ DE INSCRIERE – TAXĂ EXAMEN INTEGRAL 354 LEI, RESPECTIV 100 LEI / PROBĂ SCRISĂ.

Calendar Bacalaureat sesiunea august-septembrie 2020 

deadmin

Vizualizarea lucrărilor scrise – Evaluarea Națională, sesiunea 15 iunie – 27 iunie 2020

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4916/2019, privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020, cu modificările și completările ulterioare, candidatul major și părinții/ reprezentanții legali ai candidatului minor poate/pot solicita comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii/ propriului copil.

Pentru vizualizarea lucrărilor scrise, părinții/ reprezentanții legali al candidaților minori care au susținut examenul la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud, depun cerere scrisă la secretariatul Liceului Teoretic ”Carmen Sylva”, în perioada 30 iunie -1 iulie 2020.

Programul de depunere a cererilor de vizualizare a lucrărilor:

  • Marți, 30 iunie 2020      – 8:30 – 16:00
  • Miercuri, 1 iulie 2020     – 8:30 – 16:00

Vizualizarea lucrărilor scrise va avea loc în perioada 13-17 iulie 2020.

  • Candidații minori însoțiți de părinți/ reprezentanți legali vizualizează individual, în prezența unei persoane nominalizate de președintele comisiei județene de evaluare națională, lucrarea solicitată/ lucrările solicitate, fără utilizarea telefonului sau a altor dispozitive de înregistrare a imaginii.
  • După vizualizarea lucrării/ lucrărilor, candidații majori și candidații minori însoțiți de părinți de părinți /reprezentanții legali vor semna o declarație prin care confirmă că au vizualizat lucrarea solicitată/lucrările solicitate.
  • La vizualizarea lucrării/lucrărilor , candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/ reprezentant legal. La vizualizarea lucrării nu este permisă prezența altor persoane în afara candidatului și a reprezentanului său legal.
  • Solicitarea de vizualizare și respectiv, vizualizarea lucrării/lucrărilor, nu pot conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.
deadmin

Lista finală a beneficiarilor ajutorului financiar pentru achiziționarea de calculatoare – EURO 200

Ministerul Educației și Cercetării a publicat lista beneficiarilor ajutorului financiar pentru achiziționarea de calculatoare, pentru anul 2020.

Lista finală a beneficiarilor ajutorului financiar pentru achiziționarea de calculatoare – EURO 200, de la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud – click aici

Pentru anul 2020, numărul beneficiarilor este egal cu numărul solicitanţilor eligibili, respectiv 7.219.

deadmin

Plata burselor de merit, de studiu și sociale aferente semestrului II al anului școlar 2019-2020

Începând de marți, 23 iunie 2020, vor fi plătite bursele de merit, bursele de studiu și bursele sociale aferente semestrului al II-lea al anului şcolar 2019-2020.

Bursele vor fi distribuite părinților/elevilor majori, de la sediul Grădiniței cu program prelungit ”Albatros” din strada Negru Vodă nr. 96, după următorul program:

Marți23 iunie 2020, în intervalul orar 10:00 – 18:00

Miercuri, 24 iunie 2020, în intervalul orar 14:00 – 20:00

Joi, 25 iunie 2020, în intervalul orar 14:00 – 20:00

Vineri, 26 iunie 2020, în intervalul orar 9:00 – 15:00

Pentru elevii minori, bursele vor fi plătite părinţilor, pe baza actului de identitate.

Cuantumul lunar al bursei este cel aprobat prin HCL nr. 62, adoptată de către Consiliul Local al orașului Eforie în ședința din data de 28.05.2020.

deadmin

Rezultatele la Evaluarea Națională 2020. Depunerea contestațiilor

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 au fost publicate azi, 22 iunie 2020, pe site-ul evaluare.edu.ro și afișate la avizierul centrului de examen de la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva„ din Eforie Sud, în formă anonimizată.

Elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională 2020 pot să depună contestații la sediul Liceului Teoretic ”Carmen Sylva”, după cum urmează:

22 iunie 2020 în intervalul orar 16:00 – 19:00                                                                                                                              23 iunie 2020 în intervalul orar   8:00 – 12:00                         și on-line la adresa [email protected]

Model de contestație click aici

deadmin

Cereri pentru servicii de educație și îngrijire în perioada vacanței de vară

Începând de astăzi, părinții care au avut copiii înscriși în anul școlar 2019-2020 la Grădinița cu program prelungit ”Albatros” din Eforie Sud și care doresc să beneficieze de aceste servicii de educație și îngrijire în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud.

Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități recreative desfășurat în unitatea de învățământ preșcolar, în perioada verii, se pot transmite în format electronic la adresa de e-mail [email protected] sau personal, prin depundere la secretariatul liceului, după următorul program:

MIERCURI, 17 iunie 2020                 în intervalul orar   14:00 – 18:00

JOI, 18 iunie 2020                                 în intervalul orar   8:00 – 16:00

VINERI, 19 iunie 2020                        în intervalul orar   8:00 – 14:00

Cererile vor fi centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța și, ulterior, vor fi transmise autorităților publice locale pentru a decide, prin consultare, asupra listei de unități de învățământ preșcolar/educație timpurie de stat în care se vor organiza doar activități recreative cu copiii, în perioada vacanței de vară, în funcție de:

  • numărul de cereri/unitate de învățământ;
  • capacitatea unității de învățământ în condițiile impuse de prevederile legale în vigoare;
  • gradul de îndeplinire a Ordinului comun nr. 4518/12.06.2020;
  • respectarea prevederilor legale în vigoare, privind efectuarea concediului de odihnă anual al cadrelor didactice.

Model de cerere  click aici

deadmin

Hotărârile Consiliului Local nr. 62 și nr. 99 din 28.05.2020 – Acordarea burselor pe semestrul al II-lea și unele măsuri financiar-bugetare

Hotărârea Consiliului Local nr. 62 din 28 mai 2020 privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor aferente semestrului al II-lea al anului școlar 2019-2020, pentru elevii din învățământul preuniversitar din orașul Eforie – Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud click aici

Hotărârea Consiliului Local nr. 99 din 28 mai 2020 privind unele măsuri financiar-bugetare click aici

deadmin

Oferta educațională 2024-2025

Oferta educațională a liceului, pentru înscrierea în clasa a IX-a

CLASA A IX-A 2024-2025

Filiera teoretică – Real – Matematică informatică    26 locuri

Filiera teoretică – Uman – Intensiv engleză   26 locuri 

Filiera tehnologică – Servicii, Calificare profesională: Tehnician în turism   24 locuri                                                                              

5 Motive pentru a alege Liceul  Teoretic ”Carmen Sylva”

Oportunitatea de a te forma ca om al societății

Pe lângă faptul că societatea are nevoie de oameni capabili, profesioniști, aceasta este în căutare și de persoane morale, care au anumite principii și valori. Țelul liceului nostru este de a forma oameni care să fie prețuiți de societate.

Dotarea

Aici poți fi sigur că vei putea învăța, dacă îți dorești cu adevărat acest lucru. Liceul îți oferă toate condițiile pentru a te putea concentra pe scopul tău: să pui bazele unei viitoare cariere.

Activitățile extrașcolare

Cercurile de robotică, astronomie, educație ecologică, educație civică, educație pentru sănătate, teatru, revista elevilor, vă vor oferi oportunitatea unui proces de învățare flexibil, centrat pe pasiune.

Profesorii

În acest liceu sunteți siguri că nu veți găsi numai  profesori bine pregătiți, ci și oameni minunați care vor fi gata să vă îndrume spre a avea succes la cel mai dificil examen: viața.

Libertatea de exprimare

Un om valoros are personalitate. Din acest motiv, liceul și profesorii oferă elevilor o anumită libertate, aceștia nefiind constrânși și putând oricând să își exprime liber părerea.

ACORDAȚI MARE ATENȚIE:

  • înscrierii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” ca prima opțiune în fișa de înscriere;
  • primul criteriu de repartizare îl constituie media de admitere iar cel de-al doilea îl reprezintă opțiunea;
  • înscrierii opțiunilor pentru profil în ordinea preferinței (spre exemplu, real, tehnologic, uman).         

 

Turul virtual al școlii (mai 2020)

Turul virtual al școlii (noiembrie 2021)

Prezentarea activităților și realizărilor elevilor, cadrelor didactice și a comunității locale din Eforie Sud (mai 2020)

Prezentare Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud (mai 2022)