Carmen Sylva la Litoral TV

deadmin

Carmen Sylva la Litoral TV

Vineri, 2 octombrie, eu, Ioana Bărbuliceanu, și colegii mei, Răzvan Badea și Alexandru Mîndra, am avut onoarea să fim invitați la emisiunea „Școală după școală” la TV Litoral, în calitate de „tineri cercetători”. Subiectul ediției a fost Competiția Națională de Rovere, Exo-Ro, de la care echipa noastră s-a întors cu premiul întâi în luna septembrie. Astfel, telespectatorii au putut să ne cunoască pe noi, ca adolescenți, să afle mai multe despre ceea ce facem în timpul liber și să înțeleagă pasiunile noastre înrudite cu școala. Am avut ocazia să explicăm că, pentru noi, faptul că ne-am dedicat vara construcției roverului, a fost o plăcere. Am avut parte de momente frumoase și amuzante, am experimentat lucruri noi… Pe unele le-am și stricat. A fost o joacă din care, totuși, am și învățat ceva. E important pentru tineri ca noi să fim implicați în astfel de activități. Orice fel de pasiune, fie din domeniul fizicii, chimiei, literaturii sau artelor muzicale sau plastice reprezintă o modalitate pentru noi de a ne dezvolta ca oameni, de a ne găsi drumul în viață și a ne cunoaște pe noi înșine, o oportunitate de a trăi experiențe deosebite și de a cunoaște oameni deosebiți. Încercăm să arătăm tuturor că există lucruri palpitante în orice, chiar și școala poate fi ceva plăcut. Trebuie doar să căutăm domeniul în care ne pricepem și să ne asumăm riscul de a încerca ceva nou.

Puteți viziona emisiunea aici.

Despre autor

admin administrator