Arhivă lunară 3 august 2016

deadmin

Școala Internațională de Vară a AGIRo, Eforie Sud, 8-12 august 2016

În perioada 8-12 august, școala noastră este gazda Școlii Internaționale de Vară a Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo).

https://invatatori.ro/2016/08/03/cadrele-didactice-sunt-invitate-la-constanta-si-eforie-sud-la-cel-mai-larg-forum-educational-din-2016/
Cel mai amplu forum al oamenilor școlii din 2016 se desfășoară în 8, 9, 10 și 12 august la Eforie Sud și în 11 august la Constanța. La ședința festivă din 11 august, orele 10-13, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va fi prezent și ministrul Mircea Dumitru, fiindcă evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj al Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice. Administraţia Prezidenţială a înscris acest al XXXVIII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, congres al cadrelor didactice din România și al cadrelor didactice române de peste hotare în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – “România Educată” inițiată de Președinția României. Ministerul de Externe, prin Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni sprijină participarea la congres și a peste 150 de cadre didactice de etnie română din R.Moldova, Ucraina și Serbia.
Parteneri ai Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, ai asociațiilor/ sucursalelor AGIRo din toate județele României sunt și Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa; Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti, Casa Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti, Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” Arad; Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie; Primăria Oraşului Eforie; Casa de Cultură Eforie; Departamentul de Cercetare, Universitatea Wales Romania și Asociația Europeană pentru Promovarea Excelentei în Educaţie şi Cercetare AEPEEC; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Măgurele; iEARN pentru România; Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „Eurostudy” Baia Mare; Societatea de Haiku din Constanţa; Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România – filiala Republica Moldova; Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina; Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia; Sucursala AGIRo MD din regiunea nistreană, din şcoli cu grafie chirilică.

Marți, 9 august 2016, s-au desfășurat cursurile:

1. Dezvoltarea competențelor cheie prin proiecte colaborative iEARN” (1. „Schimbă România! Proiectele colaborative – instrumente moderne de documentare, de susținere și de evaluare a achizițiilor elevilor” – curs; 2. „Proiecte colaborative iEARN” – Workshop; 3. „Sărbătoarea portului popular românesc” – expoziție internațională), Prof. Cornelia Platon, Coordonator iEARN pentru România, Manager Program Educaţional Adobe Youth Voices, Liceul Teoretic „Alexandru Papiu-Ilarian” Dej, Cluj;

2.”Învăţăm. Experimentăm. Ne protejăm … Cutremurele pe înţelesul preşcolarilor şi al elevilor din ciclul primar”, parte din Proiectul ROEDUSEIS – Rețeaua Seismică Educațională din România (www.roeduseis.ro), dr. ing Tătaru Dragos, dr. ing. Zaharia Bogdan, dr. ing. Grecu Bogdan, Phd. Toma-Danilă Dragoş, cercetători la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Măgurele, Institutor Grecu Monica, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 178 „Flori de tei” Bucureşti;

3. „Haiku, cea mai scurtă poezie sau Lirism japonez în 17 silabe; Subtitlul: Alternativă educaţională creativă”, Prof. Văceanu Aura, Preşedinte al Societăţii de Haiku, editor al Revistei bilingve Albatros; prof. dr. Dumitru Anastasia, Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Constanţa;

4. „Importanța instruirii asistate de calculator. Manualele digitale”, Alexandra Panait, INTUITEXT, companie de software educaţional a grupului Softwin;

5. „Comunicare şi negocierea conflictelor în managementul educaţional”, Prof. socio-umane Dogaru Gicu-Valentin, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „Eurostudy” Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, jud. Baia Mare;

6. „Autoconducerea școlară și voluntariatul – posibilități de implicare a elevilor în calitate de factor decizional. Tradiții și bune practici”, Pavel Cerbușca, dr. în pedagogie, grad didactic și managerial superior, vicedirector, Liceul Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău, Republica Moldova;

7. „Criterii de succes în evaluare”, Tamara Cerbușca, grad didactic superior, master în Științe ale Educației, lector superior universitar, Chișinău, Republica Moldova;

8. „Abordarea integrată a curriculumului școlar”, prof. Dolha Viorel-Dănuţ, Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Preşedinte Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România;

9. ”Competitivitate și calitate în cariera didactică – Ghid metodic pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar”, prof. Dolha Viorel-Dănuţ, Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Preşedinte Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România;

10. ”Învățare autentică în mediul nonformal – programul IMPACT, bune practici pentru derularea activităților de tip Şcoală după școală”, prof. Dolha Viorel-Dănuţ, Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Preşedinte Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România.

IMG_8050IMG_8055IMG_8060IMG_8065IMG_8081IMG_8083IMG_8084IMG_8085IMG_8086IMG_8089IMG_8099IMG_8105IMG_8112