Actul normativ care stabilește criteriile de acordare a burselor prin Programul național de protecție socială „Bani de liceu” este Hotărârea de Guvern 712/2018.
Fiecare elev beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, suma de 250 lei lunar.
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ACORDAREA BURSEI “BANI DE LICEU” 2020-2021
1. * CERERE TIP -va fi completată de elev cu autorizarea reprezentantului legal.
*Cererea se poate ridica de la profesorul diriginte, de la secretariat sau o puteți descărca de AICI
Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
2. COPIE CERTIFICAT NAȘTERE AL ELEVULUI SAU COPIE CARTE DE IDENTITATE A ELEVULUI – cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte și actele în original. Secretarul unității de învățământ sau profesorii diriginţi care primesc dosarele, vor confrunta actele în original cu copiile, iar pe acestea din urmă vor trece menţiunea “conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care vor semna atât primitorul, cât si solicitantul.
3. COPII ALE CĂRȚII DE IDENTITATE A PĂRINTELUI/ REPREZENTANTULUI LEGAL – cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte și actele în original. Secretarul unității de învățământ sau profesorii diriginţi care primesc dosarele, vor confrunta actele în original cu copiile, iar pe acestea din urmă vor trece menţiunea “conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care vor semna atât primitorul, cât si solicitantul.
4. LIVRET DE FAMILIE ȘI COPII DUPĂ CERTIFICATELE DE NAȘTERE SAU CĂRȚILE DE IDENTITATE ALE CELORLALȚI MEMBRI AI FAMILIEI – cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte si actele în original. Secretarul unității de învățământ sau profesorii diriginţi care primesc dosarele, vor confrunta actele în original cu copiile, iar pe acestea din urmă vor trece menţiunea “conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care vor semna atât primitorul, cât si solicitantul.
ART. 3
(1) La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii si burselor sociale, precum si a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.
(2) În sensul prezentei hotărâri, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul,
soţia si copiii lor necăsătoriţi,care locuiesc si gospodăresc împreună.
(3) Este asimilată termenului familie si situaţia persoanei necăsătorite care locuieşte împreună cu copiii aflai în întreţinerea sa.
(4) În sensul definiţiei prevăzute la alin. (3) se asimilează termenului familie bărbatul si femeia necăsătoriţi, cu copiii lor si ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc si gospodăresc împreună.
5. ADEVERINȚE DE ELEVI SAU STUDENŢI PENTRU FRAŢI/SURORI
6. Acte doveditoare care să ateste statutul juridic sau medical de: orfan, urmaş al eroilor revoluţiei, bolnav de TBC si se află în evidenţa dispensarului şcolar, că suferă de: diabet, o boală malignă, sindrom de malabsorbţie gravă, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatie congenitală, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, că este infestat cu virusul HIV sau este bolnav de SIDA, că suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, handicap locomotor. Certificarea bolii se face de către medicul abilitat să avizeze acordarea burselor, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2002*) privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările si completările ulterioare, numai după efectuarea unor anchete sociale pentru a se analiza starea materială a familiei – cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte si actele în original. Secretarul unității de învățământ sau profesorii diriginţi care primesc dosarele, vor confrunta actele în original cu copiile, iar pe acestea din urmă vor trece menţiunea “conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care vor semna atât primitorul, cât si solicitantul.
7. Acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei:
– ADEVERINTA VENIT BRUT LUNAR / MEMBRU FAMILIE REALIZAT IN ULTIMILE 3 LUNI ANTERIOARE DEPUNERII DOSARULUI (IUNIE. IULIE, AUGUST ) MAXIM 500 RON/MEMBRU DE FAMILIE.
– CUPOANELE DE PENSIE pentru ULTIMILE 3 LUNI ANTERIOARE DEPUNERII DOSARULUI (IUNIE, IULIE, AUGUST ) MAXIM 500 RON/MEMBRU DE FAMILIE.
– CUPON DE LA ȘOMAJ dacă părinţii sunt şomeri.
– DECLARAŢIE NOTAR, IN ORIGINAL, PENTRU MEMBRII FAMILIEI care au împlinit 18 ani
NU se iau în considerare următoarele venituri:
- alocaţia de stat
- alocaţia complementară
- bursele de studiu si bursele sociale
- alocaţia de susţinere
8. Declaraţie la notar din partea părinților și a membrilor care au împlinit 18 ani din care să rezulte că familia nu a beneficiat in lunile iunie, iulie și august de alte venituri in afară de cele prezentate la dosar (declaraţia se da în fata notarului si se va specifica de asemenea ca NU AU FOST PLECATI DIN TARA IN SCOPUL OBTINERII DE VENITURI, ca nu deţin utilaje agricole, ca nu au conturi in bănci, ca nu au alte proprietati in afara celei de domiciliu, ca nu au cumparat sau vandut autoturisme, terenuri sau alte bunuri in ultimul an si se precizeaza ce venituri au declarat la dosar).
9. ADEVERINȚĂ de la PRIMĂRIE PENTRU TOȚI MEMBRI FAMILIEI, din care să rezulte veniturile agricole și terenuri (că DEȚIN sau NU teren/terenuri) aflat în posesia persoanelor cu vârstă peste 18 ani / numărul membrilor din familie. Pentru cei care dețin terenuri, pe adeverință se va preciza care este venitul anual aferent suprefeței agricole.
10. ADEVERINŢĂ DE LA CIRCUMSCRIPŢIA FINANCIARĂ privind veniturile obţinute din alte activităţi (terenuri agricole, închirieri de locuinţe) – certificat fiscal pentru fiecare părinte si frati, în parte.
11. Hotărârea de divorț şi de pensie alimentară – dacă este cazul (copie si original);
12. Certificat de deces părinte – dacă este cazul (copie si original)
13. ANCHETA SOCIALĂ conform L 416/2001, efectuată de autorităţile locale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
14. Adeverinţă eliberată de către unitatea şcolară din care să rezulte media generală, media la purtare si numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”.
DOSARELE SE PREDAU LA SECRETARIAT SAU DIRIGINTELUI DE CĂTRE ELEV, ÎN PREZENȚA UNUI PĂRINTE SAU A REPREZENTANTULUI LEGAL, ÎN PERIOADA 15 – 25 SEPTEMBRIE 2020.
Calendarul de desfășurare a Programului național de protecție socială „Bani de liceu”
Depunerea cererilor: 15 septembrie-25 septembrie
Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse de către comisii: 26 septembrie-15 octombrie
Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat – 25 septembrie-16 octombrie
Afișarea pe internet a listei beneficiarilor – 17 octombrie
Depunerea contestațiilor – 18 octombrie-21 octombrie
Rezolvarea contestațiilor – 22 octombrie-25 octombrie
Despre autor