CRITERIILE SPECIFICE DE ACORDARE A BURSELOR PENTRU
ANUL ȘCOLAR 2020– 2021 – SEMESTRUL I
- BURSELE DE PERFORMANȚĂ se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
- a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, organizate de MEC;
- b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MEC pentru competițiile internaționale;
- c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/ concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico- științific, organizate de MEC;
- d) în perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursă dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10.
Lista olimpiadelor și concursurilor naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță menționate mai sus va fi actualizată și va fi făcută publică de MEC, anual, până la data de 01 octombrie.
Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele menționate mai sus.
Acte necesare:
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia actului de identitate al elevului;
– copie xerox după diploma obţinută.
- BURSELE DE MERIT se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
- a) au rezultate deosebite la învățătură: au obținut media generală de cel putin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;
- b) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor si concursurilor școlare naționale organizate de MEC;
- c) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/ concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, organizate de MEC.
Acte necesare:
– tabel nominal/clasă cu media generală din sem.I. și nota la purtare semnat de către diriginte.
Bursele de merit se acordă începând cu semestrul al II lea pentru elevii aflați în clasele a V-a și a IX-a, respectiv cu semestrul I, pentru elevii aflați în celelalte clase şi sunt revizuite semestrial în funcţie de modificările intervenite în situaţia şcolară a elevilor.
În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10.
- BURSELE DE STUDIU se acordă elevilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în anul școlar 2019 – 2020 – sem.I.;
- b) au venit lunar brut pe membru de familie, pe ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (230 lei brut, respectiv 1.346 lei net sau 2.350 lei brut, respectiv 1.413 lei net – în cazul angajaților cu studii superioare);
Bursele de studiu vor fi revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile familiei și în situația școlară a elevilor.
Bursele de studiu se acordă începând cu semestrul al II-lea pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial și liceal, respectiv cu semestrul I, pentru elevii aflați în celelalte clase.
Acte necesare: Bursele de studiu se acorda la cerere, iar dosarul trebuie sa conțină:
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia actului de identitate al elevului;
– copii xerox certificate de naștere sau acte de identitate, dupa caz, ale celorlalți membri ai familiei;
– adeverință de la școală/universitate pentru frați, surori (cu precizarea dacă primescu/ori nu primesc bursă și valoarea acesteia în ultimele 3 luni: iunie, iulie și august 2020);
– copie hotărâre divorț (dacă este cazul);
– acte doveditoare în original privind veniturile cu caracter permanent ale membrilor familiei pe ultimele trei luni (adeverință salariat/pentru fiecare membru) anterioare depunerii dosarului, inclusiv alocația suplimentară pentru copii (veniturile din perioada iunie, iulie și august 2020);
– adeverință de venit net, pentru ambii părinți/tutore legal, pe ultimele 3 luni: iunie, iulie și august 2020, de la ANAF;
– declarație notarială dacă unul/ambii părinți/tutori legali nu sunt încadrați în muncă, nu primesc retribuții sociale, nu primesc ajutor de șomaj, nu primesc niciun fel de pensie și nu au realizat niciun venit pe ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului: iunie, iulie și august 2020;
– cupon alocație sau extras de cont pentru alocația de stat pentru copii din ultimele 3 luni;
În categoria venitului net intră : salariul, pensia, indemnizația de șomaj, ajutorul social, alocații pentru copii, alocații pentru copii aflați în plasament, burse pentru elevi și studenți; dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri sau alte bunuri mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu lunar pe mebru de familie se iau în considerare și arenda, chiria și toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei.
Elevii care primesc bursă de studiu pot primi și bursă de perfomanță sau de merit.
4. BURSELE DE AJUTOR SOCIAL se acordă elevilor care se încadrează în una din următoarele categorii:
a) orfani sau bolnavi de TBC și care se află în evidența dispensarelor școlare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiente renale cronice, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestati cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA, sau care sufera de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie, etc.), surditate, fibroză chistică și cu orice alte boli cronice pe care consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar le pot lua în considerare;
Acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza doar pe certificatului eliberat de medicul specialist si avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.
Bursele de ajutor social se acordă la cerere.
Acte necesare:
Orfani
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia certificatului de naștere și a actului de identitate al elevului, dacă acesta există;
– copie certificat de deces părinte
Bolnavi
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia certificatului de naștere și a actului de identitate al elevului, dacă acesta există;
– certificatului medical eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie sau de medicul de la cabinetul școlar;
b) elevi din mediul rural (care sunt școlarizati într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu)
– cerere;
– copia certificatului de naștere și a actului de identitate al elevului ( pentru elevii care au vârsta sub 14 ani și nu au carte de identitate, se va prezenta copia actului de identitate al unuia din parinți pentru a face dovada localitații de domiciliu);
– acolo unde există liceu în localitate, adresă de la liceul respectiv în care este specificat că nu are profilul și specializarea la care este elevul (ex.: elevul este în clasa a IX-a, profil: umanist, specializarea: filologie la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva”, iar la Liceul din Năvodari nu există acest profil și specializare).
c) elevi proveniți din familii care îndeplinesc în mod cumulat urmatoarele condiții:
- nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie ( 1.115 lei brut, respectiv 673 lei net sau 1.175 lei brut, respectiv 706,5 lei net – în cazul angajaților cu studii superioare);
- nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare și de șes, și de 40.000 mp, în zonele montane.
– cerere elev major sau părinte/tutore legal;
– copia actului de identitate al elevului;
– copii xerox certificate de naștere sau acte de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
– acte doveditoare în original privind veniturile cu caracter permanent ale membrilor familiei pe ultimele 12 luni (adeverință salariat/pentru fiecare membru) anterioare depunerii dosarului (anterioare lunii septembrie 2020), inclusiv alocația suplimentară pentru copii (veniturile din perioada septembrie 2019 – august 2020 inclusiv);
– copie hotărâre divorț (dacă este cazul);
– cupon alocație sau extras de cont pentru alocația de stat pentru copii din ultimele 12 luni;
– act doveditor în original privind veniturile inregistrate, pentru ambii părinți/tutore legal, pe ultimele 12 luni (veniturile din perioada septembrie 2019 – august 2020 inclusiv), de la ANAF;
– act doveditor în original nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare și de șes, și de 40.000 mp, în zonele montane.
– declarație notarială dacă unul/ambii părinți/tutori legali nu sunt încadrați în muncă, nu primesc retribuții sociale, nu primesc ajutor de șomaj, nu primesc niciun fel de pensie și nu au realizat niciun venit pe ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului;
Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de perfomanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
Toate bursele de ajutor social sunt condiționate, respectiv: elevul trebuie să fie promovat și să aibă media 10 la purtare.
Bursele de performanță, de merit și bursele de studiu se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
Bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanțelor şcolare.
Termenul limită de depunere a dosarelor de burse este
30 septembrie 2020.
CERERERILE SE POT DESCĂRCA DE AICI. Se va depune cererea corespunzătoare tipului de bursă solicitat / unde se încadrează elevul.
Despre autor