Arhivă autor admin

deadmin

Transparența veniturilor salariale -31 martie 2020

În vederea asigurării transparenţei veniturilor salariale, în conformitate cu art. 33 alin .(1) din Legea nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicăm Lista funcţiilor ocupate la data de 31 martie 2020, a salariilor de bază şi valoarea brută a sporurilor şi indemnizaţiilor care fac parte din salariul de bază.

 

deadmin

AMBASADOR pentru COMUNITATE

În cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Asociatia Proacta Edu a fost lansată prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi, sub denumirea de „AMBASADOR pentru COMUNITATE”. Acesta este un proiect susținut de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Pe lângă soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării pentru continuarea învățării de acasă, prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai ușor această perioadă.

În acest sens sunt puse la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela sau pot scrie specialiștilor pe e-mail!

📞 0771.141.767
📞 0771.141.750
📧 [email protected]

deadmin

E-learning „Carmen Sylva”

Suspendarea cursurilor face ca școala să se mute din sala de clasă în dispozitivele cadrelor didactice și ale elevilor. Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” pune la dispoziție, pe site-ul propriu https://imake.lefo.ro/  o platformă e-learning  https://learn.lefo.ro/ Elevii pot accesa cursurile și testele ca vizitatori sau cu cont propriu.

deadmin

Măsuri pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu COVID-19

În scopul prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în colectivele școlare, Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” Eforie pune în aplicarea următoarele măsuri suplimentare:

PLAN DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA POSIBILELOR ÎMBOLNĂVIRI CU CORONAVIRUS COVID – 19 LA NIVELUL LICEULUI TEORETIC ”CARMEN SYLVA”

Având în vedere necesitatea unor clarificări suplimentare asupra recomandărilor de conduită în prevenirea răspandirii coronavirusului (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică pune la dispoziție răspunsuri pentru o serie de întrebări ridicate în spațiul public:

RECOMANDĂRI DE CONDUITĂ ÎN PREVENIREA RĂSPÂNDIRII CORONAVIRUSULUI

deadmin

Ziua porților deschise

Preşcolari, părinţii acestora, precum și toți cei interesați să cunoască oferta educațională, dotarea școlii și modul în care se desfășoară orele de curs, în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, au participat pe 4 martie 2019 la activități interactive alături de elevii din învățământul primar, doamnele educatoare și învățătoare.

Cu speranța că v-ați convins și v-am convins că școala noastră este cea mai bună alegere pentru copiii dumneavoastră, vă așteptăm la înscriere în perioada 4 – 23 martie, zilnic între orele 8:00 – 18:00 (luni – joi), respectiv 8:00 – 17:00 (vineri).

deadmin

Simulări examene naționale 2020

Ordinul privind aprobarea organizării simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2019 – 2020 și pentru aprobarea calendarului acestora – OMEC nr. 3066 din 20.01.2020

Calendarul simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2019 – 2020 – Anexa nr. 1 la OMEC nr. 3066/ 20.01.2020

Conținuturi pentru simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2019 – 2020 – Anexa nr. 2 la OMEC nr. 3066/ 20.01.2020

Conținuturi pentru simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național în anul școlar 2019 – 2020 – Anexa nr. 3 la OMEC nr. 3066/ 20.01.2020

Elevi înscriși la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2020 – Centralizator

Precizări privind organizarea și desfășurarea simulărilor naționale

  • Simulările examenelor naționale (simulările naționale) se organizează pentru elevii claselor a VIII-a, respectiv a XII-a.
  • Probele la simulările naționale încep la ora 9:00. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
  • Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.
  • Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru simularea examenului de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

Precizări privind rezultatele obținute de elevi la simulările naționale

  • Rezultatele obținute la simulările naționale nu vor fi afișate și nu vor fi făcute publice.
  • Rezultatele obținute de elevi la simulările naționale vor fi comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
  • La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
deadmin

Înscrierea în învățământul primar 2020

  1. Planul de școlarizare al Liceului Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud pentru anul școlar 2020 – 2021 – Click aici
  2. Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 – Click aici
  3. Precizări privind activitatea de evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor în vederea înscrierii în clasa pregătitoare și centrele de evaluare psihosomatică din județul ConstanțaClick aici
  4. Ziua porților deschise la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” – 4 martie 2020. Sunt așteptați copii, părinți, bunici, toți cei interesați să viziteze școala, să participe la activitățile interactive care se vor desfășura începând cu ora 10:00 și să discute cu personalul unității noastre de învățământ.
  5. Metodologia privind înscrierea în invățământul primar pentru anul scolar 2020-2021 – Click aici
  6. Inspectoratul Școlar Județean Constanța alocă linia TelVerde 0800 816 241 (telefon gratuit) pentru facilitarea informării suplimentare a părinților cu privire la înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021. Linia telefonică va fi disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-18.00, începând de luni, 4 martie 2020, până vineri, 19 aprilie 2020.
  7. FORMULARUL ONLINE DE ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE – 2020 – ETAPA I   Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de așteptare al tuturor.
  8. Acte necesare pentru inscrierea in clasa pregatitoare:
  • Cerere-tip de inscriere in clasa pregatitoare – poate fi gasita la scoala
  • Copie si original dupa actul de identitate al parintelui/tutorelui legal; (parintii divortati depun la inscriere si hotararea judecatoreasca definitiva din care rezulta modul in care se exercita autoritatea parinteasca si unde a fost stabilita locuinta minorului)
  • Certificatului de nastere al copilului – copie si original
  • Copie a documentului care atesta dezvoltarea psihosomatica corespunzatoare pentru parcurgerea clasei pregatitoare – doar daca copilul nu are implinita varsta de 6 ani si nici nu o implineste pana la 1 septembrie 2020

Programul de depunere și de validare a cererilor de înscriere în clasa pregătitoare, etapa I (4 -23 martie 2020), la sediul școlii din str. Negru Vodă nr. 102, Eforie Sud

Zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni – joi ),  respectiv 8:00 – 17:00 (vineri)

     9. Procedura de repartizare a elevilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021, după finalizarea procesului de înscriere

 

[Best_Wordpress_Gallery id=”23″ gal_title=”Pregatitoare”]

deadmin

Rezultate finale ale concursului/examenului pentru ocuparea posturilor vacante

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea posturilor vacante de informatician (1 post) și îngrijitor (1 post) – click aici

deadmin

Rezultatul selectării dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de informatician şi îngrijitor

[pdfjs-viewer url=”http%3A%2F%2Fimake.lefo.ro%2Fwp%2Fwp-content%2Fuploads%2F2020%2F02%2Frezultat-selectie-dosare-concursuri-ocupare-posturi-vacante-feb-2020.pdf” viewer_width=100% viewer_height=1360px fullscreen=true download=true print=true]