Arhivă categorie Liceu

deadmin

21 septembrie- Alegeri pentru reprezentatul elevilor in Consiliul de Administratie

Vineri, 21 septembrie 2018, Biroul Executiv al Consiliului Scolar al Elevilor, in conformitate cu Calendarul Alegerilor propus de CNE (Consiliul National al Elevilor), organizeaza intre orele 9:00-16:00 alegeri prin vot secret pentru desemnarea reprezentantului elevilor in Consiliul de Administratie. Anul acesta candideaza Ionut Stancescu (12C) si George Badache (12C), le uram SUCCES celor doi candidati!

              

deadmin

SĂRBĂTORIM CENTENARUL MARII UNIRI

Miercuri, 29.05.2018, a avut loc ediția a V-a a Concursului interdisciplinar județean „Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena”, organizat de Liceul Teoretic „Traian” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Arhiepiscopia Tomisului, și găzduit de Muzeul Marinei Române Constanța, care anul acesta s-a desfășurat sub tema „Anul omagial al unității de credință și neam, făuritori ai Marii Uniri din 1918”. Liceul Teoretic „Carmen Sylva” a fost reprezentat de două echipaje de elevi de la clasele a X-a A și a XI-a B. Elevii noștri s-au remarcat în mod excepțional la secțiunea „Concurs Interdisciplinar Istorie-Religie”, unde echipajul format din elevii: Mirea Nicoleta, Popescu Lidia și Marin Ștefan (clasa a XI-a) a obținut PREMIUL I, iar echipajul format din elevii: Catrinescu Alexandra, Frunză Mihaela și Manta Alin (clasa a X-a) a obținut PREMIUL III. De asemenea, la secțiunea „Prezentări Power Point” au obținut MENȚIUNE elevii: Ștefan Andreea (clasa a XI-a) și Băloiu Ștefan (clasa a X-a). Felicitări participanților, suntem mândrii de reușitele voastre!

deadmin

CU DRAGOSTE, PENTRU BASARABIA!

Mâine, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Regatul României, hotărâtă de Sfatul Țării la Chișinău, prima etapă a MARII UNIRI din 1918. Cu această ocazie, elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” dedică acestui important eveniment istoric reușitele lor înregistrate la Concursul Național „CRUCEA ÎN IMAGINAȚIA COPIILOR”, organizat de Clubul Copiilor Roman și desfășurat sub egida AN CENTENAR 2018 „Unirea sub semnul crucii”. Primesc admirația și aprecierea noastră următorii elevi: NANU ALEXANDRA-ȘTEFANIA, clasa a VI-a B – Premiul I,
SANDU EMIL, clasa a VIII-a A – Premiul I,
FRUNZĂ MIHAELA, clasa a X-a A – Premiul I,
MIREA NICOLETA, clasa a XI-a B – Premiul II,
IATAN MARIA-TATIANA, clasa a VI-a B – Mențiune
TOMA BIANCA, clasa a VI-a A – Mențiune,
GHIRASE DENISA, clasa a X-a B – Mențiune.

deadmin

FORMULAR FEEDBACK SEMESTRIAL 2017-2018

deadmin

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – PIATRA DE TEMELIE A MARII UNIRI

În anul în care aniversăm 100 de ani de la realizarea Marii Uniri, avem datoria morală să ne reamintim drumul lung parcurs de poporul român până la împlinirea acestui important obiectiv al identității sale. Acest drum a început la 24 ianuarie 1859, prin unirea Principatelor Române odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în calitate de domn al Principatelor Unite ( 5 ianuarie 1859 – domn al Moldovei și 24 ianuarie 1859 – domn al Țării Românești ). Astăzi se împlinesc 159 de ani de la acest eveniment istoric, și poate înțelegem mai greu, cât efort și câte sacrificii au fost necesare pentru realizarea lui.
De aceea, vă propun să ne reamintim importanța contextului internațional din prima jumătate a secolului al XIX-lea, care a favorizat Mica Unire. Dorința și visul mai multor generații s-au regăsit în prevederile proiectelor politice redactate la început de secol, și mai ales în cadrul documentelor programatice elaborate în timpul mișcărilor revoluționare din anii 1848-1849. Generația pașoptistă, cum a fost numită generația de la 1848, s-a implicat trup și suflet în realizarea unirii românilor. Astfel, atunci când momentul favorabil a venit, oamenii politici români au pus înainte de toate interesul național și în cadrul Congresului de pace de la Paris au transformat problema românească a unirii într-o problemă europeană. Statutul internațional al Țărilor Române aflate sub garanția colectivă a marilor puteri europene se reflectă în modul în care Marile Puteri au hotărât în 1858 unirea acestora, state mici, fără influență și putere, Țările Române au trebuit să accepte decizia celor mari, care stabiliseră o unire mai mult formală a acestora.
Valoarea oamenilor politici a fost incontestabilă, atunci când au hotărât să pună Marile Puteri în fața faptului împlinit, alegând un singur domnitor al Principatelor Române și nu doi, așa cum fusese stabilit în cadrul Convenției de la Paris – 1858. A fost nevoie de mult curaj și sânge rece, dar și de oameni capabili care să convingă întreaga Europă, și poate că ajutorul divin a venit la momentul oportun. Așadar, Unirea Principatelor Române a fost una din marile realizări ale poporului român, care a înțeles că unitatea înlătură orice obstacol.
În memoria acelor generații de români adevărați, îi urăm României să aibă parte de pace, stabilitate și prosperitate, așa cum au visat generațiile anterioare și pentru care și-au adus sacrificiul suprem.

deadmin

Ghetuța lui Moș Nicolae – o ora mai putin formala de Economie

Ghetuța  lui Moș Nicolae – de la legendă la spiritul antreprenorial și economia de piață

Ziua de 6 decembrie este una specială, fiind considerată nu doar data începerii sărbătorilor de iarnă, ci și un prilej de mare bucurie pentru copii. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei cuminți primesc de la Moș Nicolae, în ghetuțe, numeroase cadouri;  alții au parte doar de celebra nuielușă. În credința populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lănga el pentru a ajunge la tarâmurile de miazănoapte pentru a lasa lumea făra caldură și lumină.

De la legendă si tradiție, sărbătoarea lui Moș Nicolae este în zilele noastre un adevarat concept de marketing, care implică multe resurse menite să satisfacă nevoi: banii parintilor, pentru bucuria copiilor. Acest aspect l-au ilustrat astăzi într-un mod inedit, elevii clasei a XI-a C, care au ales să le prezinte colegilor lor mai mici, elevi ai clasei a III-a B, latura economico-antreprenorială a acestei sărbători, îmbinând noțiunile de economie cu partea artistică.

Si cum copiii au fost cuminți,  “Mos Nicolae” le-a dăruit firește cadouri!

[slideshow_deploy id=’6009′]

deadmin

DOBROGEA – pământ românesc

Astăzi, 14 noiembrie, în urmă cu 139 de ani (1878), intrau pe pământ dobrogean autoritățile Regatului României, acțiunea reprezentând urmarea participării României la războiul ruso-turc din 1877-1878 și a obținerii independenței de stat. Sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească, 1418, a coincis și cu pierderea Dobrogei în favoarea Imperiului Otoman, după mai bine de patru secole, Dobrogea revenea în componența României, iar autoritățile române pășeau cu entuziasm și multe speranțe pe acest vechi pământ românesc.
Pentru aniversarea acestui eveniment istoric național, cu implicații profund sentimentale pentru locuitorii spațiului geografic cuprins între Dunăre și Marea Neagră, elevii Liceului Teoretic ”Carmen Sylva” au desfășurat activitățile: ”Ziua Dobrogei – dezvoltare durabilă” și ”Mărturii de cultură și civilizație românească în Dobrogea”.
Desfășurată în data de 13.11.2017, la activitatea ”Ziua Dobrogei – dezvoltare durabilă” au luat parte elevii clasei a X-a B – profil uman, sub îndrumarea doamnelor profesoare Alina Mihaela Bâcă și Camelia Costea. Lucrând în echipe, elevii au realizat panouri tematice în care au fost evidențiate evenimente istorice și aspecte geografice specifice teritoriului dobrogean. Rolul activității a fost acela de a reliefa cele mai importante momente din istoria Dobrogei, alături de caracteristicile geografice ale reliefului și de a determina în rândul tinerei generații conștientizarea importanței lor pentru dezvoltarea durabilă.
Elevii clasei a VII-a B, sub coordonarea doamnei profesoare Mirela Anuța au dedicat acestui eveniment activitatea ”Mărturii de cultură și civilizație românească în Dobrogea”, derulată în data de 14.11.2017, în cadrul căreia au identificat cele mai semnificative dovezi de cultură și civilizație din județele Constanța și Tulcea. Activitatea le-a oferit elevilor posibilitatea de a descoperi elemente de cultură și civilizație puțin cunoscute din spațiul dobrogean și de asemenea, le-a trezit curiozitatea de a le vizita.

deadmin

500 de ani de la Reforma religioasă inițiată de Martin Luther

La sfârșitul lunii octombrie a acestui an, s-a împlinit o jumătate de mileniu de la acțiunea inițiată de preotul catolic și doctorul în teologie, Martin Luther (1483-1546), ce avea să zguduie Biserica Catolică. Reforma protestantă a pornit din spațiul istoric german și s-a răspândit cu repeziciune pe continentul european. Principalele cauze ale ”acestui protest” le-au reprezentat: viața luxoasă a clerului – sfidătoare față de populația de rând – și vânzarea indulgențelor – bilete ce ofereau posibilitatea sufletului celui decedat de a părăsi Purgatoriul. Astfel, el a lansat Cele 95 de teze împotriva indulgențelor.
Vineri, 10.11.2017, elevii clasei a IX-a A, coordonați de doamna profesoară Manea Eleonora, au analizat și dezbătut din punct de vedere religios și istoric, implicațiile Reformei religioase inițiate de Martin Luther. La această lecție interdisciplinară a fost invitată și doamna profesoară Anuța Mirela, care a evidențiat aspectele istorice ale acestui eveniment. În cadrul lecției au fost utilizate drept mijloace didactice: fragmente din filmul ”Luther” și cele 95 de teze lansate de teologul german. De asemenea, o contribuție importantă la buna desfășurare a acestei activități a avut-o și doamna bibliotecară, Mihaela Vanu. Elevii clasei a IX-a A, organizați în șase grupe de lucru, au avut drept sarcină analiza unor teze din lucrarea lui Luther, din care au selectat trei, în opinia lor cele mai importante pentru reformarea Bisericii Catolice, cărora le-au adus argumente. În cadrul dezbaterii ce a urmat s-au remarcat răspunsurile elevilor: Manea Vladian, Constantinescu Mario, Ionescu Nicolae, Olteanu Ana-Maria și Eremia Delia Ștefania.

deadmin

Treasure Hunt… „Școala Altfel” 2017

[slideshow_deploy id=’4216′][slideshow_deploy id=’4160′]