Arhivă zilnică 30 noiembrie 2018

deadmin

Noi suntem români!

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” a organizat, miercuri, 28 noiembrie 2018, o activitate dedicată Centenarului, care s-a desfășurat sub forma unui concurs de interpretare cântece și recitare poezii patriotice.

Sărbătorim 100 de ani de eroism, curaj, patriotism, recunoștință, de identitate națională și avem nevoie de momente care să ne definească ca popor.

Vocile Centenarului au mișcat inimile participanților, răsunând din inimă pentru România.

Au participat elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a XI-a, concursul desfășurându-se pe nivele de vârstă.

Grupurile vocale/soliștii au interpretat: „Noi suntem români!”, „Nu uita că ești român!”, „Țara mea-i un colț de rai”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Marea Unire nu se uită niciodată”, „Apa trece, dar pietrele rămân”, „Deșteaptă-te, române!”, „Cântă cucu-n Bucovina”, „Vin români la Alba, iar…”, Pui de lei”, „Treceți, batalioane române, Carpații”, „Hora Unirii”.

Într-o atmosferă vibrând de emoție, au răsunat numele poeților: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ioan Nenițescu, Otilia Cazimir, M. Simionescu, Gh. Deniștean, Grigore Vieru, Victor Tulbure, Nichita Stănescu, Vasile Alecsandri.

Activitatea face parte din proiectul „Noi suntem români!” și a avut ca obiective: promovarea culturii și civilizației naționale și încurajarea spiritului competitiv.

Elevii au îmbrăcat straie de sărbătoare, au purtat cu drag portul popular, au respectat culorile drapelului nostru, redeșteptând mândria de a fi român. În glasurile și emoțiile copiilor, în prestația lor, s-au regăsit dăruirea și pasiunea cadrelor didactice.

    Juriul alcătuit din doamna profesoară de română, Giurgiu Emilia, reprezentantul Casei de Cultură, domnul Sărăcilă Liviu, și un reprezentant al elevilor, Gorun Andrei (clasa a XII-a), a avut în vedere: specificul patriotic, calitatea interpretării, ținuta, prezența scenică, încadrarea în timp. Domnul primar al Orașului Eforie, Robert Șerban, i-a felicitat pe elevii participanți.

Am sărbătorit prin cântec și poezie, într-o atmosferă tipic românească, la Hanul Hora Românească, gazda activității noastre.

     Felicitări copiilor pentru interpretare și prezență scenică!

Mulțumim partenerilor implicați în acest proiect: Primăria Orașului Eforie, Casa de Cultură Eforie, Hanul Hora Românească, părinți ai elevilor.

 

 

 

                          ,