Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie, reprezentat la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice

deLaurentiu Bulgaru

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie, reprezentat la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” obține un nou succes la olimpiadă, în cadrul catedrei de „Limbă și Comunicare”. Este vorba despre elevul Popescu Eduard Antonio, din clasa a IX-C, care s-a calificat la Olimpiada Națională de Limbi Romanice (franceză/ italiană/spaniolă, Normal, 1-3 ore săptămână), după ce a obținut Premiul I (90 de puncte), la faza județeană, desfășurată sâmbătă, 19 martie, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța.

Vestea unui astfel de rezultat nu este una neașteptată, nu din lipsă de modestie, ci pentru că aceasta este consecința unei rare sincronicități, anume întâlnirea dintre potențialul nativ al elevului, Popescu Antonio petrecându-și primii anii de viață în Franța, și munca profesorului.

Calitățile sale precum fluența exprimării, simțul limbii, pronunția impecabilă, capacitatea de adaptare, susținute de exercițiu intens, perseverență, seriozitate, implicare și emoții, nu au făcut decât să cristalizeze nivelul de limbă cu noțiuni de gramatică, ortografie și redactare, acestea din urmă constituind criterii ce au o pondere foarte mare în departajarea concurenților la un astfel de concurs.

În următoarea perioadă, dedicată pregătirii pentru faza națională din luna aprilie, provocarea va crește, o astfel de competiție solicitând perfecțiunea competențelor lingvistice. Îi urăm „Micului Prinț” (Le Petit Prince) să-și mențină același tonus intelectual, vivacitate și dorință de reuși, însușiri care îl vor ajuta cu siguranță să reprezinte onorabil liceul de la malul Mării Negre.

Prof. îndrumător Morogan Mihaela Ramona

Despre autor

Laurentiu Bulgaru administrator

Profesor de chimie la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie din anul 2003, absolvent al Facultății de Chimie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, promoția 2002.

1 comentariu până acum

Popescu DespinaPublicat pe3:07 pm - apr. 3, 2022

Sincere felicităti COPIL MINUNAT !!! Sunt tard mandră de tine !!! Te iubesc mult( vă iubesc pe toti)!!!!

Lasă un răspuns