Arhivă lunară 18 aprilie 2023

deLuminita Trandafir

Tunisia Express

I-fest² (the International Festival of Engineering Science and Technology in Tunisia) este un festival de știință organizat de ATAST (the Tunisian Association for the future of Science and Technology), destinat elevilor și studenților cu vârste cuprinse între 14 si 24 de ani.

Acesta s-a desfășurat în perioada 16-22 martie 2023, în Mahdia, Tunisia.

Participarea la această competiție a fost o experiență inedită, atât prin prisma faptului că am avut ocazia să interacționăm cu adolescenți din diferite țări și să le descoperim cultura, cât și pentru că am putut învăța unii de la ceilalți.

Cred că aceasta ne-a ajutat să ne dăm seama la ce aspecte mai avem de lucrat pentru a atinge performanțe maxime, să depășim barierele culturale și să înțelegem că nu suntem atât de diferiți. Ne-am făcut prieteni noi, atât din țară, cât și din afara ei și sperăm să ne revedem curând la o următoare competiție.

Împreună cu profesorul însoțitor, Bulgaru Laurențiu, am ajuns în Mahdia în seara zilei de 16 martie și am fost cazați la hotelul Mahdia Palace Thalasso unde urma să ne petrecem restul săptămânii alături de ceilalți concurenți. De când am ajuns în Tunisia, am început să apreciez viteza internetului din România după ce m-am regăsit în situația în care să mă întreb dacă o să îmi recuperez sau nu cardul bancar. Din cauza semnalului slab al internetului, vânzătorul a fugit cu POS-ul afară din magazin pentru validarea unei tranzacții de 1.8 dinari tunisieni (2.66 lei).

Ziua următoare a marcat începutul programului cultural de descoperire a Tunisiei, pregătit de organizatori. Deoarece Tunisia a fost leagănul multor civilizații – berberă, punică, romană, arabă, turcă și franceză – care și-au lăsat amprenta de-a lungul istoriei atât prin monumentele impresionante, cât și prin obiceiuri și tradiții, acest program a fost deosebit de atractiv pentru majoritatea participanților.

Odată ajunși în capitală, am putut admira, din păcate, doar din exterior, Catedrala catolică Saint Vincient du Paul, monument istoric și religios ce datează din secolul al XIX-lea. Apoi am plecat spre Sidi Bou Said (The Blue City), unde casele vopsite în alb și albastru și străzile largi, pavate cu piatră albă te fac să te simți ca într-un film. Acolo, anumiți membri ai grupului au primit porecle amuzante de la comercianții dornici să atragă cât mai mulți clienți (vedeți comentariul domnului profesor).

Sâmbătă a fost o zi mai liniștită, destinată amenajării standurilor și interacțiunii cu publicul și cu ceilalți concurenți. În aceeași seară, a avut loc și festivitatea de deschidere, însoțită de un frumos spectacol de dans pregătit de gazdele evenimentului și de o defilare cu steagurile fiecărei țări participante.

Ziua de duminică a fost cea mai plină de emoții, deoarece atunci a avut loc jurizarea. Jurații au venit pe rând și ne-au pus diferite întrebări, unele chiar surprinzătoare, legate de proiectele noastre.

Cu toate acestea, seara a fost una relaxantă și de neuitat, deoarece fiecare delegație a prezentat anumite aspecte culturale specifice țării de proveniență. Atunci am putut admira dansuri tradiționale din Bosnia și Herțegovina, Mexic, Ucraina, Georgia, Tailanda, Turcia, Tunisia. Nici reprezentanții României nu s-au lăsat mai prejos, învățându-i pe străini ,,hora’’.

Luni, am plecat spre două obiective aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Primul a fost amfiteatrul roman El Jem, al treilea ca mărime din lume, pe care l-am putut explora în voie. După aceasta, am pornit spre un alt obiectiv istoric impresionant, Moscheea Okba, cea mai veche moschee din vestul lumii arabe, loc vizitat și de președintele Tunisiei, la câteva ore de la plecarea noastră, cu ocazia Zilei Independenței Tunisiei.

La întoarcerea la hotel, am participat la un workshop despre mijloacele de transport ale viitorului. În ziua următoare, am ajuns în Monastir la o „căutare de comori” organizată printre ruinele unei cetăți.

După-amiază am asistat la prezentarea celor mai bune proiecte (trei dintre ele fiind din România), iar apoi la premiere, unde am avut onoarea de a fi invitați pe scenă.

Colegii mei, Lipan Matei, elev în clasa a IX-a A, Georgescu Emilian-Marian, elev în clasa a X-a A și Sarofin Cristian-Constantin, elev în clasa a XII-a A, coordonați de domnul profesor Bulgaru Laurențiu, au obținut medalia de bronz pentru proiectul „Remote Control through Artificial Intelligence”. Eu, ca elevă în clasa a IX-a B, sub coordonarea domnului profesor Șerbu Florin, am obținut medalia de bronz pentru proiectul „Meteors Observation at <<Carmen Sylva>> Theoretical Highschool”.

  • A fost o experiență minunată, am fost încântat să văd atâtea proiecte din toate țările. Mi-a făcut mare plăcere să cunosc oameni noi, să învăț despre culturi noi și să văd pentru prima oară Africa.

(Cristian-Constantin Sarofin, clasa a XII-a A)

  • A fost o experiență unică. În ultima seară am dansat și cântat alături de oamenii din alte țări.

(Emilian-Marian Georgescu, clasa a X-a A)

  • Am avut ocazia să pășesc pe un alt continent. M-a impresionat faptul că au venit foarte mulți oameni din diferite țări. Mi-a plăcut foarte mult faptul că organizatorul și-a dat interesul și a încercat să fie apropiat de participanți.

(Matei Lipan, clasa a IX-a A)

  • Am fost onorat să mă regăsesc în Tunisia în compania ,,Shakirei” și a lui ,,Harry Potter”, precum și uimit să aflu că, deși este mort de peste 30 de ani, pentru mulți dintre tunisieni cel mai cunoscut român este fostul președinte Nicolae Ceaușescu. De asemenea am descoperit ce bine dorm unii, chiar și eu, în autocar…

(Prof. Laurențiu Bulgaru)

 

 

Articol realizat de Irina Teodora Joavină,

clasa a IX-a B

 

deLuminita Trandafir

Sărbătoarea Învierii în viziunea copiilor

Paștele este cea mai veche și mai importantă sărbătoare a creștinismului care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice. Prin sacrificiul lui Iisus Hristos pe Muntele Golgota, Învierea este, conform afirmațiilor părintelui Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioși și necredincioși.

Ca orice sărbătoare importantă pentru români, Paștele este marcat, în fiecare an, de numeroase tradiții și obiceiuri. Diversele credințe și ritualuri asociate Sărbătorii Pascale au fost transpuse în creații proprii, literare și plastice, de către elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie și ai instituțiilor partenere din Republica Moldova, Chișinău, sub îndrumarea cadrelor didactice. Volumul de față, realizat de bibliotecar Mihaela Vanu, reunește aceste producții artistice.

Vă invităm să îl răsfoiți și să vă bucurați de conținutul său!