Chiar și privați de condiții, modele comportamentale și un mediu de viață sănătos, copiii sunt tot copii! Își doresc să priceapă, să se exprime, să aibă parte de satisfacția cunoașterii, chiar dacă nu reușesc mereu să explice aceste imbolduri de integrare. Aflați la o vârstă fără discernământ și lipsiți de conștiința priorităților, își organizează viața școlară mai mult bazându-se pe instinct: „lucruri ușoare, pe care le pot face”, „lucruri dificile, pe care nu le înțeleg” și, ocazional, „lucruri plăcute, pe care vreau să le fac”. Astfel, momentele în care ei manifestă interes pentru activități educaționale sunt, în general, destul de rare.
Perspectiva unor elevi cu o situație școlară deficitară și comportament neadaptat procesului de studiu, influențați și motivați de interesul lor față de LEGO este, cu siguranță, neobișnuită. Totuși, devine posibilă, odată cu răspândirea activităților extracurriculare cu tematica LEGO la nivelul unităților de învățământ. Este și situația unor elevi din clasa a II-a, Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, a căror învățătoare, doamna Theodorescu Alina a constatat cu surpriză interesul lor vădit manifestat față de acest joc.
Totul a început în 2019, odată cu pregătirile pentru First LEGO League, un concurs de construcție și programare, la care o echipă de elevi urma să participe. „Când am început să lucrez cu ei pentru concurs, mi-am spus: de ce să implic numai vârfurile? Ideea de a lucra exclusiv cu excelența mi se pare discriminantă. De ce să nu participe și copiii de nivel mediu, car nu ating performanțe ? De atunci, am făcut pregătire cu toată clasa, însemnând 32 de copii, câte o grupă de 16 în fiecare săptămână” declară cadrul didactic.
Printre elevi se numără M., S. și sora ei, A.. Situația a fost de așa natură, încât acești copii defavorizați au apreciat oportunitatea de a lucra cu LEGO mult mai mult decât colegii lor, care nu tratează accesul la kit-uri ca pe un privilegiu. Asupra celor trei copii, contactul cu acest joc a avut un impact incredibil.
S. a fost înscrisă la școală în decembrie 2019, iar până la aprobarea înscrierii, era deja ianuarie. A fost trimisă acasă din motive de igienă și a revenit în februarie. În martie 2019, contextul pandemic a determinat închiderea școlilor, astfel că ea a frecventat clasa pregătitoare o singură lună. Se pare, totuși, că acest interval a fost suficient pentru a i se trezi interesul și dorința de a lucra în continuare cu LEGO, astfel că la revenirea la școală, în 2020, doamna învățătoare a avut parte de o surpriză. „S. și A., sora ei, pleacă în fiecare dimineață, la ora 6, cu mama, care este lucrătoare pentru salubrizare stradală”, a povestit dumneaei. ”Ele împing tomberonul, iar mama lor mătură. Într-o astfel de zi, au găsit un set LEGO aruncat la gunoi, într-o pungă, pe care S. a adus-o imediat la școală. Bucurie mare, avea LEGO-ul ei! Bineînțeles că niciun alt copil nu folosește setul, dar din acea zi, S., A. (din acest an), M. și alți doi-trei rămân la școală după ore, să facă lecții și să se joace cu LEGO.”
M. este cel mai mare ca vârstă din clasă. Când a venit la școală, nu vorbea. Acum are aproape 10 ani, dar nu cunoaște toate culorile, nu știe să numere și nu răspunde la ore. De la 8:00, până la 11:10, când se termină programul celor mici, scrie, dar numai îndemnat de doamna învățătoare, și abandonează rapid sarcina de lucru dacă nu este continuu supravegheat. Există, totuși, momente în care orice urmă de timiditate și dezinteres dispare: este vorba de timpul pe care îl petrece construind. „Când a luat contact cu LEGO, am rămas șocată de bucuria cu care se joacă și de faptul că vorbește întruna! Rămân surprinsă de câte lucruri știe și pricepe, lucruri simple, e drept, iar la ore, nimic! Am fost șocată într-atât încât am căutat pe Internet, m-am interesat de existența vreunei metode de terapie cu LEGO. Când M. construiește, este un alt copil: nu neapărat gândește mai mult, dar este sociabil. Uite-l cum se joacă și vorbește într-una!” a exclamat doamna învățătoare, cu un gest către copilul complet absorbit să inventeze scenarii în jocul său. Într-adevăr, LEGO a avut asupra lui M. un efect aproape terapeutic, scoțându-l din tăcerea obișnuită. Dacă îi adresezi întrebări despre ceea ce construiește, răspunde entuziasmat, avid să își etaleze cunoștințele.
Pentru S. și A., „proprietarele” setului, LEGO este o motivație, un scop. „Nu de puține ori, – povestește cadrul didactic – în timpul sarcinilor de lucru, se agită, întrebând: Doamna, dacă lucrez bine, am voie să mă joc cu LEGO? Când nu pot rămâne după ore să construiască, vin cu soluții, fac tot posibilul să se bucure măcar câteva minute de această activitate. Într-o zi nu am putut rămâne la pregătire, iar ele au venit și m-au rugat să se joace până când termină femeia de serviciu de măturat clasa.”
Nu este de mirare faptul că LEGO a captat interesul și atenția acestor copii defavorizați. Neobișnuiți să se exteriorizeze, limitați la puținele cunoștințe pe care le dețin, acesta a fost pentru ei un mod de a se exprima. Bineînțeles, nu au atins performanțe, dar pun suflet în ceea ce construiesc: „Am rămas surprinsă de ce povestesc ei. Primele lucruri pe care le-au construit au fost, fără excepție, case, în care au așezat tunuri, camere de luat vederi, trambuline, bucătărie. Oarecum, ceea ce le lipsește – un cămin în care să se simtă bine – se reflectă în construcțiile lor.”
Efectele care au urmat sunt dovada clară a beneficiilor aduse de jocul LEGO. Studii de specialitate au punctat faptul că acesta dezvoltă creativitatea, abilitățile matematice (rezolvare de probleme, orientare în spațiu, percepția formei și a culorii), capacitățile motrice (coordonare ochi-mână), antrenează perseverența și îmbunătățesc abilitățile de comunicare și lucru în echipă. Copiii deja și-au format un reflex din a nu scăpa componentele mărunte, iar răbdarea cu care așează fiecare piesă, ori de câte ori este nevoie, dovedește voință și capacitate de concentrare. Nu ar fi exclus ca, după o mai lungă perioadă de contact cu jocul LEGO, să se observe îmbunătățiri ale situației școlare și comportamentului lor.
Această situație a elevilor defavorizați ar trebui să ridice un semn de întrebare în rândul celor care își doresc să contribuie la dezvoltarea lor. Sunt metodele aplicate la momentul actual eficiente? Este acesta maximul pe care îl putem face pentru ei? Doamna Theodorescu Alina este de părere că „voluntariatul cel mai important este implicarea lor în tot felul de activități extracurriculare: lecturi, decupaje, pictură, realizare de postere, astfel de ateliere care să le valorifice potențialele calități.” „Nu au nevoie de haine! Nu au apă curentă să le spele și nici nu sunt învățați! Nu au nevoie nici de jucării, fiindcă lor li se dau întotdeauna numai jucăriile cele mai urâte. Mâncarea, nu au unde să o țină!” Astfel de cazuri nu necesită doar ajutoare materiale, financiare, întrucât nu sunt în stare să le gestioneze; cu mult mai benefic ar fi un program extrașcolar de facilitare a proceselor de învățare și integrare, care să-și propună și completarea lacunelor educaționale pe care le prezintă elevii și pe care cadrul didactic nu le poate remedia din lipsă de timp.
Ideală ar fi, așadar, inițierea unui proiect de integrare socială și culturală a acestor copii defavorizați, în cadrul căruia ei să se poată bucura de experiențe „terapeutice”, constructive, benefice dezvoltării lor intelectuale. Pentru viabilitatea unui astfel de proiect ar fi necesari sponsori, ce pot contribui prin finanțare, furnizarea kit-urilor LEGO sau a altor materiale ce dezvoltă modul de gândire și învățare. Ar fi binevenită chiar asigurarea unor voluntari și spații în care să se desfășoare programul.
Soluții pentru problemele societății actuale există. Însă, pentru a le pune în practică, este nevoie de efort, voință și conștientizarea disfuncționalității.
