Experiența noastră la prima tabără FIRST Tech Challenge!

deadmin

Experiența noastră la prima tabără FIRST Tech Challenge!

First Tech Challenge este cea mai mare competiție de robotică din România. Echipele care participă (formate din elevi din clasele 7-12) sunt provocate să proiecteze, să construiască, să programeze și să opereze roboți care concurează cap la cap, într-un format de alianțe.

La sezonul #1 (2016) au participat  54 de licee, peste 800 de studenți din 33 de orașe din România. În timpul sezonului #2 (2017/2018), au participat 90 de echipe, peste 1400 de studenți, 300 de mentori și 200 de voluntari.

Vara aceasta am primit o invitație la Tabăra Națională de Robotică, susținută de Nație Prin Educație în colaborare cu echipa Esentza Robotics, din Beclean, județul Bistrița.

Am fost plăcut surprinși și am acceptat cu bucurie invitația, alegând să participăm la seria I, în perioada 2-8 iulie.

 

 2 iulie – prima zi

După un drum lung, am ajuns împreună cu domnul Bulgaru Laurențiu, Olteanu Ana-Maria, Cremenciuc George și Băloiu Ștefan la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, unde  am fost primiți de o echipă entuziastă de voluntari din cadrul școlii. Claudia, voluntara care a fost repartizată sa ne fie ghid pe parcursul taberei, ne-a ajutat să ne găsim camerele.

Dupa cină, am mers cu toții către Primăria Beclean pentru deschiderea oficială, unde am fost primiți cu căldura de către localnici.

 

 

 

 3 iulie – a doua zi

În această zi au avut loc meciurile amicale, un prilej prin care am avut plăcerea de a cunoaște și a interacționa cu membrii din celelalte 23 de echipe prezente. Meciurile au decurs într-o atmosferă destinsă și prietenoasă, nelipsit fiind totuși spiritul competitiv de care ne era dor.

Seara, am participat la o conferință live cu doamna Becca Whitaker, reprezentat FIRST din Statele Unite ale Americii, despre programul de informare in cadrul comunitatii locale. Aceasta ne-a oferit informații utile despre modalitățile în care ne putem face publicitate, dar și despre competiție și multe altele; după aceea a avut loc premierea, câștigătorii fiind echipa Robotix HD .

 

 

 4 iulie – a treia zi

De astăzi au început să aibă loc cursurile despre construcția robotului, Creo (proiectare 3D) și coach motivațional, la care am participat în funcție de grupe. Noi am fost repartizați în grupa 2.

Pentru mine, atelierul motivațional a fost cel mai dinamic și amuzant, datorită activităților care s-au desfășurat. Pentru a ne cunoaște mai bine, am fost instruiți să ne așezăm în două rânduri paralele, stând față în față cu o persoană la întâmplare. Am dat mâna cu partenerul nostru, iar după aceea ni s-a spus să ne întoarcem cu spatele unii la alții și să schimbăm 3 lucruri la aparența noastră, ca mai apoi să ne întoarcem și să ghicim ce a schimbat cel din fața noastră la el.

S-a continuat așa până am ajuns la mai mult de 10 schimbări, scopul activității find conștientizarea atenției pe care o oferim oamenilor din jurul nostru și detaliilor. Toată lumea s-a simțit bine, și a fost o modalitate bună de a ne apropia.

Seara, am participat la un foc de tabără, unde am dansat și ne-am simțit bine.

 

 5 iulie – a patra zi

Ziua a început prin susținerea cursurilor de construcție, creo și motivație. Cursurile au fost interesante și pline de informații despre modalități de perfecționare a construcției robotului și despre proiectarea 3D a robotului folosind programul Creo.

Cursul de motivație a fost din nou unul dintre preferatele mele, deoarece ne-a fost oferită o provocare: crearea unei reclame legate de o temă aleasă la întâmplare.

Membrii echipelor au fost de asemenea aleși aleatoriu, pentru a ajuta cunoașterea elevilor între ei, dar și pentru a creea reclama la produsul ales.

După-masă, cei care au dorit au avut posibilitatea să meargă la Băile Figa, o stațiune balneară care ne-au oferit la dispoziție bazine și tobogane cu apa (toboganele au fost partea cea mai bună).

După ce ne-am întors de la Băile Figa, a avut loc o discuție în care organizatorii și echipele împărtășeau experiențe de la Campionatul Mondial 2018.

 

 6 iulie – a cincea zi

În cea de-a cincea zi, pe lângă workshop-urile deja cunoscute, am avut plăcerea să participăm la un webex susținut live de către Irina Botezatu, de la Oracle România, despre Self Branding. Aceasta a vorbit cu pasiune despre importanța unui brand unic, și ne-a oferit sfaturi și idei despre cum ne putem forma și noi o imagine care să ne reprezinte cu adevărat.

Am participat de asemenea la deschiderea oficială a Zilelor Orașului, unde diferite personalități au purtat discursuri, cum ar fi domnul primar Nicolae Moldovan, doamna Gabriela Ivan, Bogdan Szasz de la Esentza Robotics și nu numai, cărora le-am apreciat cuvintele frumoase.

 

 7 iulie – a șasea zi

Pe lângă ateliere, în a șasea zi am participat la alt webex live, susținut de către Gabriela Petrea și Ancuța Didea, de la Oracle România. Acestea ne-au vorbit despre tema „Atitudine și entuziasm”, încurajându-ne să valorificăm distracția și să păstrăm o atitudine pozitivă.

De asemenea, un grup de elevi polonezi a vizitat școala, iar echipele și-au demonstrat funcționalitatea noilor mecanisme proiectate pentru colectarea unor cuburi mai mici.

 

8 iulie – a șaptea zi

A început festivitatea de încheiere, unde am constatat cu tristețe că tabăra s-a terminat. Toți metorii, elevii, voluntarii s-au strâns în sala de sport pentru concursul de Creo, și pentru înmânarea diplomelor de participare.

Ne-am luat la revedere de la ceilalți participanți, pe care am ajuns să îi cunoaștem mai bine și cu care am format prietenii. Sperăm să ținem legătura cu cât mai mulți dintre ei.

 

Le mulțumim celor de la Nație Prin Educație și Esentza Robotics pentru oportunitate, domnului Bulgaru Laurențiu pentru răbdare și suport, tuturor echipelor prezente și voluntarilor pentru atmosferă și entuziasm și sperăm să ne vedem cu bine sezonul viitor!

 

 

Despre autor

admin administrator