GALERIA VALORILOR NAȚIONALE – Ediția a VIII-a

deadmin

GALERIA VALORILOR NAȚIONALE – Ediția a VIII-a


În anul școlar 2018-2019, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud a derulat a VIII-a ediție a proiectului educativ regional „Galeria valorilor naționale”. Inclus în C.A.E.R. 2019 (poziția 831), proiectul a avut drept scop cultivarea sentimentelor de respect şi de dragoste faţă de patrimoniul spiritual şi material al ţării noastre, prin promovarea valorilor naţionale în cadrul unor activităţi cultural-artistice.
Proiectul s-a derulat pe secțiuni, corespunzătoare învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal, cuprinzând două activități specfice: „Pe urmele strămoșilor” și „Concursuri”. În cadrul celei dintâi, cadrele didactice din școlile partenere au expediat prezentări elaborate în urma vizitării unor obiective turistice, iar acțiunea „Concursuri” s-a materializat în creații literare, plastice și pliante realizate de către preșcolari și elevi, urmărindu-se valorizarea istoriei, a credinţei şi a obiceiurilor locurilor originare ale participanților.
Având drept obiective specifice dezvoltarea capacităţii cognitive privind trecutul neamului românesc, prin manifestări artistice, cultivarea creativităţii literar-artistice şi plastice, realizarea unor expoziţii de creaţie plastică și diseminarea rezultatelor, proiectul educativ regional „Galeria valorilor naționale” a reunit un număr semnificativ de participanți. 273 de elevi, coordonați de 82 de cadre didactice provenind din 40 unități școlare situate în 22 de județe au contribuit la implementarea proiectului, prin elaborarea unor creații artistice de incontestabilă valoare.

Despre autor

admin administrator