9 MAI, triplă semnificație: Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

deadmin

9 MAI, triplă semnificație: Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

9 MAI, triplă semnificație:

Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

prof. Maria Mîndru

Astăzi, sub soarele de mai, și LefoPicii au adus un mic omagiu Europei!

Coordonați de dascălii lor, elevii ciclului primar de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” au intonat cu entuziasm „Odă bucuriei” și „Deșteaptă-te, române!”.  Ei au aflat că data de 9 Mai are o triplă semnificație simbolică pentru România:

Ziua Independenţei proclamată în 1877

Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitivă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. Armata Imperiului Rus, mult mai numeroasă, cu sprijinul militarilor români, reușește să îi învingă pe turci. La 9 Mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”, aspect care confirmă cele subliniate mai sus.

Victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste

La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 Mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietică, prin generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA, prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.

Ziua Europei, cunoscută și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9 Mai

La 9 mai 1950, la cinci ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 Mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

 

 

Despre autor

admin administrator