Arhivă anuală 1 decembrie 2021

„România este patria mea, restul sunt doar țări.” Octavian Paler

Primul zbor al sateliților, întâmpinat cu entuziasm și muncă în echipă.

Încărcați de cutii, laptop-uri și truse de scule, liceenii de la „Carmen Sylva” au pășit vineri, 19 noiembrie, în incinta Aerodromului Tuzla. Ușor de anticipat, având în vedere expresiile nerăbdătoare și discuțiile pline de importanță, că lansarea urma să se desfășoare… în stil mare. Iar când echipa s-a extins, alăturându-i-se colegii de la Liceul Teoretic „Ovidius” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, tinerii inventatori păreau cu adevărat porniți să cucerească văzduhul.

Înainte de toate, punând la loc sigur recuzita, grupul a profitat de ocazie pentru a face un tur al aerodromului. Au vizitat pista decolare-aterizare și hangarul în care se adăposteau variate aeromodele. Elevii n-au așteptat al doilea îndemn pentru a se împrăștia, forfotind și examinând încântați ceea ce până atunci admiraseă numai de la o distanță considerabilă. În fine, amintidu-și de propria misiune, liceenii s-au grăbit către locul unde CubeSats își așteptau nerăbdători „decolarea”. Numărătoarea inversă începuse…

Prima experiență pune întotdeauna câteva semne de întrebare, iar tinerii inventatori nu au făcut excepție de la regulă. Noroc de profesorii coordonatori, pregătiți să-i ghideze și să le domolească entuziasmul. În grupul „Carmen Sylva”, domnul profesor Bulgaru Laurențiu a supravegheat umflarea balonului cu heliu, în timp ce domul profesor Șerbu Florin a împărțit sarcinile de lucru, aisgurându-se că fiecare își îdeplinește rolul. De celalaltă parte, doamnele profesoare Enciu Elena și Poteră Mihaela și-au instruit și ajutat elevii, astfel încât, în timp util, microsateliții erau atașați, gata de lansare. O ultimă verificare zorită a conexiunii, recapitularea unor detalii esențiale, zeci de ochi ațintiți către baloane (dacă scapă din mână?) și, în sfârșit, momentul!

„ Trei! Doi! Unu! AU PORNIT!” Deasupra capetelor îndreptate fără excepție în sus, cele două baloane au decolat legănându-se, purtând triumfătoare rezultatul unor săptămâni de muncă. După primele momente de exaltare, elevii au alergat către laptop-uri, lăsând sateliții în seama „piloților” de la sol. Device-urile conectate prin radio primeau fără întrerupere date despre temperatură, umiditate, presiune și calitatea aerului, afișând, de asemenea, altitudinea la care se afla satelitul. Ficare metru câștigat era întâmpinat cu exclamații entuziasmate. După ascensiuni de maximum 183 de metri, baloanele au fost coborâte încet, mulțumită echipei responsabile de manevrare. Meritele acesteia din urmă trebuie recunoscute, întrucât strunirea unor zmee supradimensionate nu e o sarcină tocmai ușoară.

După efectuarea mai multor lansări a diferitor CubeSats, baloanele care dominaseră cerul au fost coborâte definitiv. Odată microsateliții recuperați, au fost așezați la locurile lor, luând o pauză binemeritată după ore de emoții intense. Totuși, tinerii cuceritori ai troposferei nu au ratat o ultimă distracție, în momentul eliberării heliului din baloane. Câțiva curajoși au schimbat pentru  o vreme timbrul vocal, stârnind un hohot de râs unanim. Odată misiunea încheiată în această notă pozitivă, tinerii și-au luat la revedere, mulțumind colegilor din alte licee pentru schimbul de experiențe

Doamna Brăteanu Ana-Maria, director al Liceului Teoretic „Carmen Sylva” a asistat la întregul proces de lansare și afirmă că „s-a implicat în proiectul CubeSats încă de la început, prin facilitarea procedurilor vamale pentru echipamentele venite din China și transportul în timp util al buteliilor cu heliu de la București.” Este de părere că „proiecele educaționale lărgesc sfera cunoștințelor elevilor și aduc un plus de valoare unității noastre de învățământ”, motiv pentru care „va sprijini permanent cercetarea în educație, alăturându-se inițiativelor lăudabile ale profesorilor și elevilor.” De asemenea, consideră că „evenimentul a fost unul de succes, dat fiind faptul că ni s-au alăturat chiar elevi din alte licee”, și nu greșește. Câteva opinii spontane ale elevilor participanți dovedesc receptarea pozitivă a proiectului:

„Mi-a plăcut, bineînțeles, chiar dacă era să mă ia balonul pe sus, cu tot vântul ăsta. Am socializat, am întâlnit lume nouă și da, am realizat un experiment foarte interesant!” afirmă Cristian, clasa a XI-a, elev la „Carmen Sylva”. Beatrice, clasa a IX-a, spune că „a trăit momente foarte plăcute, distractive, cu o mulțime de persoane noi și lucru în echipă”, iar colegul său, Andrei, ne asigură că „ar repeta această experiență oricând!”

Așadar, după o zi plină de evenimente și emoții la nivel înalt, tinerii inventatori se despart, amintindu-și gustul victoriei. Se pregătesc de cucerirea sistematică a atmosferei, iar lansarea unui CubeSat special în stratosferă este următorul lor pas. Cu siguranță misiunea va aduce cu sine mai multe provocări, o sumedenie de noi sentimente și întrebări.

Vineri, 19 noiembrie 2021, începând cu ora 14:00, CubeSats-ii realizați în cadrul The 5^th Belt and Road Teenager Space Maker Camp au fost lansați cu succes de pe terenul Aerodromului Tuzla.

Microsateliții au fost înălțați cu ajutorul unor baloane captive,  umplute cu heliu, capabile să urce până la 2 km în atmosferă. Altitudinea maximă atinsă a fost de 183 m, din cauza rafalelor ce puneau în pericol ancorarea baloanelor de sol.

Evenimentul a reunit elevi din trei unități de învățământ: Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Ovidius”, Constanța. Cele trei echipe au colaborat pe tot parcursul activității ce a presupus nu numai lansarea CubeSats, dar și monitorizarea datelor înregistrate din troposferă (temperatură, presiune, umiditate, etc), alături de transmisiuni video realizate de camerele atașate microsateliților. Așa cum afirmă și doamna Brăteanu Ana-Maria, director la „Carmen Sylva”, „evenimentul a fost unul de succes, cu un impact important asupra elevilor.”

Primei misiuni îndeplinite îi vor urma interpretarea datelor colectate și transmiterea unui raport către organizatorii The Belt and Road. Cât de curând, liceenii de la „Carmen Sylva” se vor afla din nou la înălțime, pregătind marea lansare, menită să poarte CubeSats până la 30 km altitudine, în stratosferă. Urmează adevărata provocare!

Pentru mai multe detalii legate de eveniment, accesați link-ul YouTube https://www.youtube.com/watch?v=tAb7qrEtL3k&ab .

Chiar și privați de condiții, modele comportamentale și un mediu de viață sănătos, copiii sunt tot copii! Își doresc să priceapă, să se exprime, să aibă parte de satisfacția cunoașterii, chiar dacă nu reușesc mereu să explice aceste imbolduri de integrare. Aflați la o vârstă fără discernământ și lipsiți de conștiința priorităților, își organizează viața școlară mai mult bazându-se pe instinct: „lucruri ușoare, pe care le pot face”, „lucruri dificile, pe care nu le înțeleg” și, ocazional, „lucruri plăcute, pe care vreau să le fac”. Astfel, momentele în care ei manifestă interes pentru activități educaționale sunt, în general, destul de rare.

Perspectiva unor elevi cu o situație școlară deficitară și comportament neadaptat procesului de studiu, influențați și motivați de interesul lor față de LEGO este, cu siguranță, neobișnuită. Totuși, devine posibilă, odată cu răspândirea activităților extracurriculare cu tematica LEGO la nivelul unităților de învățământ. Este și situația unor elevi din clasa a II-a, Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, a căror învățătoare, doamna Theodorescu Alina a constatat cu surpriză interesul lor vădit manifestat față de acest joc.

Totul a început în 2019, odată cu pregătirile pentru First LEGO League, un concurs de construcție și programare, la care o echipă de elevi urma să participe. „Când am început să lucrez cu ei pentru concurs, mi-am spus: de ce să implic numai vârfurile? Ideea de a lucra exclusiv cu excelența mi se pare discriminantă. De ce să nu participe și copiii de nivel mediu, car nu ating performanțe ? De atunci, am făcut pregătire cu toată clasa, însemnând 32 de copii, câte o grupă de 16 în fiecare săptămână” declară cadrul didactic.

Printre elevi se numără M., S. și sora ei, A.. Situația a fost de așa natură, încât acești copii defavorizați au apreciat oportunitatea de a lucra cu LEGO mult mai mult decât colegii lor, care nu tratează accesul la kit-uri ca pe un privilegiu. Asupra celor trei copii, contactul cu acest joc a avut un impact incredibil.

S. a fost înscrisă la școală în decembrie 2019, iar până la aprobarea înscrierii, era deja ianuarie. A fost trimisă acasă din motive de igienă și a revenit în februarie. În martie 2019, contextul pandemic a determinat închiderea școlilor, astfel că ea a frecventat clasa pregătitoare o singură lună. Se pare, totuși, că acest interval a fost suficient pentru a i se trezi interesul și dorința de a lucra în continuare cu LEGO, astfel că la revenirea la școală, în 2020, doamna învățătoare a avut parte de o surpriză. „S. și A., sora ei, pleacă în fiecare dimineață, la ora 6, cu mama, care este lucrătoare pentru salubrizare stradală”, a povestit dumneaei. ”Ele împing tomberonul, iar mama lor mătură. Într-o astfel de zi, au găsit un set LEGO aruncat la gunoi, într-o pungă, pe care S. a adus-o imediat la școală. Bucurie mare, avea LEGO-ul ei! Bineînțeles că niciun alt copil nu folosește setul, dar din acea zi, S., A. (din acest an), M. și alți doi-trei rămân la școală după ore, să facă lecții și să se joace cu LEGO.”

M. este cel mai mare ca vârstă din clasă. Când a venit la școală, nu vorbea. Acum are aproape 10 ani, dar nu cunoaște toate culorile, nu știe să numere și nu răspunde la ore. De la 8:00, până la 11:10, când se termină programul celor mici, scrie, dar numai îndemnat de doamna învățătoare, și abandonează rapid sarcina de lucru dacă nu este continuu supravegheat. Există, totuși, momente în care orice urmă de timiditate și dezinteres dispare: este vorba de timpul pe care îl petrece construind. „Când a luat contact cu LEGO, am rămas șocată de bucuria cu care se joacă și de faptul că vorbește întruna! Rămân surprinsă de câte lucruri știe și pricepe, lucruri simple, e drept, iar la ore, nimic! Am fost șocată într-atât încât am căutat pe Internet, m-am interesat de existența vreunei metode de terapie cu LEGO. Când M. construiește, este un alt copil: nu neapărat gândește mai mult, dar este sociabil. Uite-l cum se joacă și vorbește într-una!” a exclamat doamna învățătoare, cu un gest către copilul complet absorbit să inventeze scenarii în jocul său. Într-adevăr, LEGO a avut asupra lui M. un efect aproape terapeutic, scoțându-l din tăcerea obișnuită. Dacă îi adresezi întrebări despre ceea ce construiește, răspunde entuziasmat, avid să își etaleze cunoștințele.

Pentru S. și A., „proprietarele” setului, LEGO este o motivație, un scop. „Nu de puține ori, – povestește cadrul didactic – în timpul sarcinilor de lucru, se agită, întrebând: Doamna, dacă lucrez bine, am voie să mă joc cu LEGO? Când nu pot rămâne după ore să construiască, vin cu soluții, fac tot posibilul să se bucure măcar câteva minute de această activitate. Într-o zi nu am putut rămâne la pregătire, iar ele au venit și m-au rugat să se joace până când termină femeia de serviciu de măturat clasa.”

Nu este de mirare faptul că LEGO a captat interesul și atenția acestor copii defavorizați. Neobișnuiți să se exteriorizeze, limitați la puținele cunoștințe pe care le dețin, acesta a fost pentru ei un mod de a se exprima. Bineînțeles, nu au atins performanțe, dar pun suflet în ceea ce construiesc: „Am rămas surprinsă de ce povestesc ei. Primele lucruri pe care le-au construit au fost, fără excepție, case, în care au așezat tunuri, camere de luat vederi, trambuline, bucătărie. Oarecum, ceea ce le lipsește – un cămin în care să se simtă bine – se reflectă în construcțiile lor.”

Efectele care au urmat sunt dovada clară a beneficiilor aduse de jocul LEGO. Studii de specialitate au punctat faptul că acesta dezvoltă creativitatea, abilitățile matematice (rezolvare de probleme, orientare în spațiu, percepția formei și a culorii), capacitățile motrice (coordonare ochi-mână), antrenează perseverența și îmbunătățesc abilitățile de comunicare și lucru în echipă. Copiii deja și-au format un reflex din a nu scăpa componentele mărunte, iar răbdarea cu care așează fiecare piesă, ori de câte ori este nevoie, dovedește voință și capacitate de concentrare. Nu ar fi exclus ca, după o mai lungă perioadă de contact cu jocul LEGO, să se observe îmbunătățiri ale situației școlare și comportamentului lor.

Această situație a elevilor defavorizați ar trebui să ridice un semn de întrebare în rândul celor care își doresc să contribuie la dezvoltarea lor. Sunt metodele aplicate la momentul actual eficiente? Este acesta maximul pe care îl putem face pentru ei? Doamna Theodorescu Alina este de părere că „voluntariatul cel mai important este implicarea lor în tot felul de activități extracurriculare: lecturi, decupaje, pictură, realizare de postere, astfel de ateliere care să le valorifice potențialele calități.” „Nu au nevoie de haine! Nu au apă curentă să le spele și nici nu sunt învățați! Nu au nevoie nici de jucării, fiindcă lor li se dau întotdeauna numai jucăriile cele mai urâte. Mâncarea, nu au unde să o țină!” Astfel de cazuri nu necesită doar ajutoare materiale, financiare, întrucât nu sunt în stare să le gestioneze; cu mult mai benefic ar fi un program extrașcolar de facilitare a proceselor de învățare și integrare, care să-și propună și completarea lacunelor educaționale pe care le prezintă elevii și pe care cadrul didactic nu le poate remedia din lipsă de timp.

Ideală ar fi, așadar, inițierea unui proiect de integrare socială și culturală a acestor copii defavorizați, în cadrul căruia ei să se poată bucura de experiențe „terapeutice”, constructive, benefice dezvoltării lor intelectuale. Pentru viabilitatea unui astfel de proiect ar fi necesari sponsori, ce pot contribui prin finanțare, furnizarea kit-urilor LEGO sau a altor materiale ce dezvoltă modul de gândire și învățare. Ar fi binevenită chiar asigurarea unor voluntari și spații în care să se desfășoare programul.

Soluții pentru problemele societății actuale există. Însă, pentru a le pune în practică, este nevoie de efort, voință și conștientizarea disfuncționalității.

Șuruburi, piulițe, cabluri și conexiuni, o sesiune de training și interacționarea cu persoane dintr-o țară străină, iată cum ar suna jurnalul zilei de 2 noiembrie la Liceul Teoretic „Carmen Sylva”. Tumultul evenimentelor care i-au asaltat pe câțiva profesori și liceeni participanți la The 5th Belt and Road Teenager Space Maker Camp merită împărtășit unui public cât mai larg. Iar asta nu atât pentru caracterul informativ, educativ, cât pentru umorul și experiențele inedite pe care le-a adus cu sine.

Sesiunea de training programată marți, ora 10:00, a îmbogățit considerabil cunoștințele participanților în în materie de CubeSats. Procesele de construcție, programare și alte detalii semnificative au fost explicate cu succes de către moderatorii chinezi. La capitolul interacțiune, însă… să spunem că limba comună nu este totul într-un proces de comunicare. Pe scurt, imaginați-vă un elev așezat în fața device-ului din laborator, răspunzând monosilabic încercărilor de interactivitate ale moderatorului, cu o sală întreagă în spate chicotind pe înfundate. De menționat și faptul că abia la al patrulea „yes”, pronunțat robotic prin mască, interlocutorul a realizat că i se răspunde. Reacția sa, constând într-o expresie șocată și „OH! THANK YOU! Thank you very much!” a stârnit hohote de râs tuturor celor de față (spre a căror ușurare și noroc, microfonul fusese deja închis.) În fine, meeting-ul la care a participat și un grup din Mongolia s-a încheiat cu saluturi binevoitoare și exprimarea dorinței de a primi dovada unor rezultate satisfăcătoare. Era timpul ca teoria să fie pusă în aplicare.

Instruiți și nerăbdători, puțin anxioși în fața atâtor informații noi, liceenii au dat startul construcției CubeSats-ilor. Adevărata provocare abia aici începea.

Familiarizați, unii, uimiți și curioși, ceilalți, toți au deschis kit-urile, șovăind în fața multiplelor componente. Noroc de materiale și instrucțiuni, aflate la îndemână, pe mese, prin cutii… Încet, încet, consultând o schemă, un videoclip, microsateliții începeau să prindă formă sub degetele dibace ala proaspeților constructori. Atmosfera, puțin tensionată la început, s-a destins, radiind de entuziasmul șoptit al fiecăruia.

Cele trei echipe care s-au format, au remarcat figuranții, abordau modalități diferite de lucru. Bunăoară, elevii de clasa a IX-a, laolaltă cu doamna profesoară Mihaela Poteră, construiau activ, montând și analizând într-un nor de șușoteli și controverse: un șurub ici, patru piulițe dicolo, strânge, conectează! Unde e cheia…? Ah, nu, ăstea-s alte întrucțiuni! Merge, merge, uite că transmite!!!

Grupul de clasa a X-a, discret și sistematic, își asambla componentele aruncând priviri intense peste schemele de construcție. Deșurubând, reașezând de câte ori era  nevoie, se înțelegeau din priviri, completându-se. Numai câte-un moment de încruntare indica o greșeală sau o nedumerire.

Nu în cele din urmă, echipa care a avut în grijă contrucția CubeSat-ului „mare”, cel care va fi lansat la 30 de kilometri în atmosferă, lucra cu atenție și precizie, conștientă de responsabilitatea sa. Dar nici aici nu au lipsit situațiile care pun, în acest tip de construcții, răbdarea pe jar. Cu replici strecurate printre dinți, scuturând câte un deget suprasolicitat, și-au dus cu încredere sarcina până la capăt.

În tot acest timp, strecurându-se fără astâmpăr printre liceenii cu preocupări serioase, și-au făcut de lucru „paparzzi-i”, imortalizând strădaniile colegilor lor. Au surprins reacții, figuri și momente din evoluția microsateliților. Au fost cei mai gălăgioși, chicotind mai mereu și luându-se la întrecere cu fotografierea echipelor puse pe lucru. Au făcut mici poze răutăcioase, pe care să le păstreze ca amintire a unor momente inedite. Tocmai acești elevi neastâmpărați pot descrie cel mai bine ce au simțit și observat în atitudinea participanților. A fost emoție, entuziasm? Poate bucuria de a învăța ceva nou, de a lucra în echipă și fiorul unei experiențe unice? „Toate acestea!”, vă vor răspunde fotografii.

Cot la cot cu elevii, de experiența CubeSat s-au bucurat și profesorii, asistând sau chiar participând la construcție. Cum am mai spus, doamna Mihalea Poteră s-a alăturat liceenilor în construcție. Domnul profesor Florin Șerbu, ca de obicei, a dat atenție tuturor, împărțindu-se între indicații, explicații și înregistrarea progreselor. Domnul profesor Laurențiu Bulgaru a ajustat unele detalii tehnice, iar doamnele directoare și directoare adjunctă au asistat uimite la prima parte a construcției sateliților. Într-un cuvânt, la fel ca elevii, cadrele didactice au considerat această experiență inedită și constructivă.

Dar povestea nu s-a terminat odată cu finalizarea CubeSats-ilor. Nici pe departe! Ceea ce e construit trebuie testat, și ce este mai satisfăcător decât rezultatul unei strădanii de ore? Acestea fiind spuse, camerele de live streaming au fost pornite, iar sateliții au făcut turul laboratorului, înregistrând și dovedindu-se fără cusur. În acest moment, entuziasmul tuturor a izbucnit în exclamații de încântare, râsete și expresii mulțumite. Un grup de elevi mai îndrăzneți chiar a testat ochelarii virtuali conectați la una dintre camerele Cubesats-ilor. S-au amuzat copios, în timp ce persoana cu ochelarii se tot împiedica, nedumerită de imaginile transmise prin realitatea virtuală. Totuși, au avut și un scop practic, testând distanța maximă la care imaginea este transmisă în timp real.

În fine, a venit și momentul despărțirii, dar numai până când toate elementele necesare lansării misiunii sateliților vor ajunge în posesia partcipanților. Cu rezultatele în mâini, elevi și profesori s-au adunat în fața liceului pentru a imortaliza momentul. „O fotografie pentru veșnicie!” Și-au luat, apoi, la revedere, așteptând cu entuziasm următoarea întâlnire. „În curând,” a gândit fiecare „ CubeSats vor porni în misiune!”

Nou-sositele kit-uri CubeSat provoacă entuziasm în rândul liceenilor dornici de experiențe inedite. Nu oricând se ivește ocazia de a construi un satelit adevărat!

Săptămâna a început în forță și se anunță plină de evenimente pentru elevii liceului „Carmen Sylva”. Luni, 1 noiembrie 2021, liceenii participanți la a 5-a ediție a The Belt and Road Teenager Space Maker Camp s-au prezentat la școală, nerăbdători să se pună pe treabă.

În laboratorul de fizică, alături de domnul profesor Florin Șerbu, îi așteptau cele 10 kit-uri CubeSat, gata să fie deschise și explorate. Conținutul lor a întrecut așteptările tuturor, iar surpriza a fost cel mai bun îndemn, pentru ca tinerii noștri să treacă imediat la fapte.

Până la construcția microsateliților, în centrul atenției a fost componenta software. Programele trimise de către organizatori au cerut un timp semnificativ, presupunând, pe lângă instalare și verificare, rezolvarea unor disfuncționalități. Câteva trucuri de-ale celor experimentați și programul a rulat mai departe.

Cu o ușoară strângere de inimă, fiecare elev și-a luat în primire computerul Arduino, cunoscut (între noi fie vorba) drept o tehnologie „pretențioasă”. Șansele ca aceste computere să fie detectate de laptop-urile școlii erau, ei bine… limitate. Dar se pare că planetele se aliniaseră în favoarea tinerilor programatori, căci lucrurile au decurs fără incidente. Scutiți, așadar, de multe bătăi de cap, elevii au mai scos din kit-uri plăcuțele gemene destinate comunicării radio. Până la satisfacția de a vedea datele transmise „șnur” către interfață, mici încurcături, apărute din dorința de a lucra mai mult și mai bine, au solicitat nervii programatorilor. Din fericire, avantajul lucrului în echipă s-a dovedit incontestabil: o idee sclipitoare, și întregul grup a respirat ușurat.

După două ore și jumătate de muncă, timp în care priviri iscoditoare au tot urmărit kit-urile, domnul profesor i-a îndemnat pe curioși: Și-acum, liberi! „Jucați-vă”! Nimeni nu a așteptat să i se spună de două ori, iar laboratorul răsuna curând de exclamații și dezbateri interesante.

Totuși, acesta a fost numai sfârșitul… începutului. Pe repede înainte, constructorii CubeSatului se pregătesc să participe la o sesiune de training online, cu experți și profesori din China, marți, 2 noiembrie, de la ora 10:00. După întâlnire, vor continua cu asamblarea părții hardware a CubeSatului. Așadar, elevii pleacă mai nerăbdători decât au venit, chiar puțin emoționați la gândul că, în viitorul apropiat, microsateliții lor vor ajunge în troposeferă, stratosferă și, în visele lor, poate chiar în spațiul cosmic.

Luni, 1 noiembrie 2021, liceenii de la „Carmen Sylva”, participanți la The Belt and Road Teenager Space Maker camp, au realizat prima etapă a construcției microsateliților.

Elevii s-au familiarizat cu cu elementele kit-urilor CubeSat, trimise de organizatorii din China, iar în primă fază și-au îndreptat atenția către componenta software. Au lucrat în Arduino, tehnologia  pe baza căreia funcționează CubeSats, instalând programele și fișierele aferente acestui tip de computer. De asemenea, au verificat funcționalitatea sistemului de comunicații radio, conectându-se la o interfață scrisă în limbajul de programare Unity, și s-au asigurat de transmiterea și primirea eficientă a datelor. Ca suport de realizare a acestor pași, elevii au utilizat resurse educaționale puse la dispoziție de către organizatorii evenimentului: tutoriale, materiale pdf și programe scrise în Unity și Arduino.

Acesta este numai începutul întregului proces de construcție. Marți, 2 noiembrie, începând cu ora 10:00, urmează participarea la o conferință de training și asmblarea componentei hardware, iar în viitorul apropiat este planificată lansarea celor două tipuri de CubeSat în troposferă și stratosferă.

Pentru mai multe informații legate de acest subiect, vizitați link-ul articolului: https://lefo.ro/2021/11/02/entuziasm-pana-in-spatiul-cosmic/

„Premiul este numai un bonus. Experiența este adevăratul premiu.”

Așa vă vor spune, cu zâmbetul pe buze, cei patru liceeni, elevi la „Carmen Sylva” și participanți la competiția ROSEF 2021. În spatele unui premiu, al unei diplome, se ascunde întotdeauna povestea unor ore de muncă, dezbateri și emoții.

„ Proiectele prezentate la concurs au început încă de anul trecut, atât cât ne-au permis situația pandemică și necesitatea de a lucra on-line. Robert și Costin au analizat un cutremur marțian, captat de sonda InSight, și i-au aproximat distanța epicentrală*, realizând, pe baza informațiilor, un material video. Cristi a lucrat la un program în Python*, menit să proceseze date înregistrate de sonda InSight legate de variația temperaturii pe Marte. Anul acesta, am simulat și analizat un cutremur în laborator, utilizând un accelerometru pe 3 axe* și având ca scop determinarea azimutului* seismului. Experimentul a fost important pentru a doua parte a analizei cutremurului marțian, ce viza determinarea direcției în care s-a produs.

Când toate aspectele legate de competiție păreau rezolvate, ne-am dat seama că eram abia la început. Au apărut posterele, pe care le-am realizat rapid, urmând neprețuitele indicații ale domnului profesor Șerbu. Când să respirăm ușurați, surpriză! Urma o prezentarea a proiectelor în fața unui juriu. Valorile și cifrele treceau pe planul doi, intrând în joc modul în care răspundeam la întrebări, calitatea prezentării, dar mai ales încrederea în importanța și relevanța lucrărilor noastre.

În câteva întâlniri pe platforma școlii, am împărțit rolurile și ne-am alcătuit discutatul, corectatul și mult-repetatul speech. Era important să colaborăm, să ne completăm, ceea ce nu a fost tot timpul ușor, de la distanță. Dar, cu greșeli, perseverență și ceva umor, ne-am dus planul până la capăt.

În ziua concursului, oricât am nega acum, emoțiile ne stăpâneau pe toți. Am intrat în meeting, asistând nerăbdători la interviurile celorlalte 33 de echipe. Așteptatrea s-a dovedit instructivă: a fost fascinant să cunoaștem atâția tineri interesați nu doar de știință, dar și de aplicațiile ei în viața de zi cu zi. Am urmărit cu un interes crescând inițiativele îndrăznețe ale unor elevi care tratau probleme de actualitate, propuneau soluții și chiar abordau teme futuriste.

Din postura de observatori, am realizat că juriul nu intimida, nici nu urmărea greșelile participanților. Contau creativitatea, perspectiva de dezvoltare și spontaneitatea cu care erau prezentate proiectele, criterii la care am luat aminte.

Când a sosit momentul echipei noastre, fiecare s-a simțit oricum, dar nu liniștit. Unii optimiști, ceilalți puțin anxioși, toți cu bătăile inimii accelerate. În prezentare, am mai încurcat ideile, dar ne-am completat, iar când întrebarea juriului a ridicat probleme, am făcu apel la intuiție. Odată interviul încheiat, i-am ținut pumnii lui Cristi, care a susținut proba individual. Abia după terminarea competiției au apărut adevăratele emoții, exprimate în vervă pe grupul de WhatsApp. Putem afirma, din experiență, că suspansul nu e o senzație confortabilă.

Când, în sfârșit, am primit rezultatele, uimirea și bucuria și-au făcut loc deopotrivă. Printre mesaje de felicitare, primite sau trimise, ne-am gândit cu toții la forța din culisele succesului.

Domnul profesor Șerbu este cel care ne-a înscris în competiție și a îndeplinit, poate, cel mai dificil rol: cel de coordonator. Dumnealui ne-a inițiat, a explicat, ne-a îndrumat, a amintit că sunt multe de făcut, ne-a îndemnat, și mai ales, ne-a încurajat. Într-un cuvânt, ne-a fost alături, făcându-ne să ne simțim optimiști. Orice rezultat am fi obținut, știam că efortul nostru nu este irosit.

Participarea la competiția ROSEF a fost o experiență de care am profitat din plin. Ne-a oferit oportunitatea de a estima valoarea proiectelor noastre și, în același timp, a însemnat contactul cu idei, inițiative, probleme, soluții elaborate de tineri care, asemenea nouă, își doresc să aducă propria contribuție la evoluția societății în care trăim.”

 accelerometru pe 3 axe – senzor folosit pentru măsuratori ale accelerației gravitaționale, controlarea balansării și                                                     sesizarea accelerației dinamice rezultată din mișcare sau șocuri;

 azimut –  una din coordonatele orizontale din sistemul de coordonate corespondent determinării poziției unui                              punct;

 distanță epicentrală – distanța dintre epicentrul unui cutremur și coordonatele stației seismice care l-a înregistrat;

 Python – limbaj de programare.