Arhivă categorie Primar

deadmin

Orar an școlar 2020-2021

Având în vedere trecerea școlii în scenariul 2 orarul liceului se modifică cu trecerea la un orar organizat pe ore.

Orarul pentru fiecare clasă poate fi consultat accesând paginile de mai jos:

Orarul claselor din învățământul primar

Orarul claselor din învățământul gimnazial

Orarul claselor din învățământul liceal

Precizările privind programul claselor și al pauzelor se regăsesc în documentul de mai jos.

 

deadmin

PENTRU ZÂMBETUL NEPREȚUIT AL UNUI COPIL

Marți, 17 decembrie 2019, elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” au finalizat acțiunea de voluntariat, derulată sub denumirea „Shoe Box of Joy”, în cadrul căreia au fost colectate diferite produse (articole vestimentare, jocuri, jucării, produse alimentare) și oferite unor elevi de la nivelurile de învățământ primar și gimnazial. Activitatea s-a derulat în parteneriat cu Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din localitatea Eforie Sud, o parte din cadouri urmând să ajungă la persoanele nevoiașe din comunitate. Numeroasa implicare și participare a elevilor liceului nostru, a demonstrat sinceritatea, afecțiunea și empatia acestora față de colegii mai mici sau membrii ai comunității locale. Mulțumim pe această cale tuturor elevilor, părinților acestora, cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar pentru implicare și dăruire. Nașterea Domnului să vă aducă liniște și pace sufletească. Sărbători fericite!

deadmin

9 MAI, triplă semnificație: Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

9 MAI, triplă semnificație:

Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

prof. Maria Mîndru

Astăzi, sub soarele de mai, și LefoPicii au adus un mic omagiu Europei!

Coordonați de dascălii lor, elevii ciclului primar de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” au intonat cu entuziasm „Odă bucuriei” și „Deșteaptă-te, române!”.  Ei au aflat că data de 9 Mai are o triplă semnificație simbolică pentru România:

Ziua Independenţei proclamată în 1877

Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitivă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. Armata Imperiului Rus, mult mai numeroasă, cu sprijinul militarilor români, reușește să îi învingă pe turci. La 9 Mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”, aspect care confirmă cele subliniate mai sus.

Victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste

La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 Mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietică, prin generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA, prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.

Ziua Europei, cunoscută și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9 Mai

La 9 mai 1950, la cinci ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 Mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

 

 

deadmin

GALERIA VALORILOR NAȚIONALE – Ediția a VIII-a


În anul școlar 2018-2019, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud a derulat a VIII-a ediție a proiectului educativ regional „Galeria valorilor naționale”. Inclus în C.A.E.R. 2019 (poziția 831), proiectul a avut drept scop cultivarea sentimentelor de respect şi de dragoste faţă de patrimoniul spiritual şi material al ţării noastre, prin promovarea valorilor naţionale în cadrul unor activităţi cultural-artistice.
Proiectul s-a derulat pe secțiuni, corespunzătoare învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal, cuprinzând două activități specfice: „Pe urmele strămoșilor” și „Concursuri”. În cadrul celei dintâi, cadrele didactice din școlile partenere au expediat prezentări elaborate în urma vizitării unor obiective turistice, iar acțiunea „Concursuri” s-a materializat în creații literare, plastice și pliante realizate de către preșcolari și elevi, urmărindu-se valorizarea istoriei, a credinţei şi a obiceiurilor locurilor originare ale participanților.
Având drept obiective specifice dezvoltarea capacităţii cognitive privind trecutul neamului românesc, prin manifestări artistice, cultivarea creativităţii literar-artistice şi plastice, realizarea unor expoziţii de creaţie plastică și diseminarea rezultatelor, proiectul educativ regional „Galeria valorilor naționale” a reunit un număr semnificativ de participanți. 273 de elevi, coordonați de 82 de cadre didactice provenind din 40 unități școlare situate în 22 de județe au contribuit la implementarea proiectului, prin elaborarea unor creații artistice de incontestabilă valoare.

deadmin

ZIUA POLITEȚEI LA LICEUL TEORETIC „CARMEN SYLVA”

În data de 12 martie 2019, în cadrul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” a fost sărbătorită ZIUA POLITEȚEI. Au participat douăsprezece clase de la nivelurile: primar, gimnazial și liceal, care au redactat CELE ZECE REGULI DE POLITEȚE ALE CLASEI. Echipa de proiect din cadrul unității școlare formată din elevii: Neacșu Silvia, Plăiașu Ana-Maria, Boboc Ramona, Cîrneală Maria, Cadîr Edis – clasa a VII-a A, Untaru Alexandra, Boureanu Roxana, Petre Cristina, Crușnischi Elena, Lacea Luca – clasa a VIII-a B, Vasile Carmen, Frunză Mihaela, Mocanu Paul, Bărberu Andrei, Ștefan Băloiu, Rada Alin – clasa a XI-a A, mulțumește tuturor elevilor care au luat parte la această activitate și au contribuit la realizarea afișului MERGEM ÎMPREUNĂ PE ALEEA POLITEȚEI, care reprezintă liceul nostru în cadrul proiectului „CUVINTE MAGICE: VĂ ROG! POFTIM! MULȚUMESC!”. La redactarea afișului au contribuit ideile elevei Frunză Mihaela, iar realizarea grafică aparține elevului Băloiu Ștefan. Mulțumim din suflet claselor: a II-a A – șeful clasei: Maxim Maia, a II-a B – șeful clasei: Mihai Olivia, a III-a B – șeful clasei: Păduraru Bianca, a IV-a A – șeful clasei: Dobre Daniel, a V-a A – șeful clasei: Trandafir Cristina, a V-a B – șeful clasei: Barbu Sara Maria, a VI-a A – șeful clasei: Lacea Mara, a VII-a A – șeful clasei: Neacșu Diana-Silvia, a VII-a B – șeful clasei: Giurgiu Maria Irina, a VIII-a B – șeful clasei: Badea Alexandru, a XI-a A – șeful clasei: Săvucă Cristiana și a XII-a A – șeful clasei: Gorun Andrei-Alexandru.
Nu uitați să mergem împreună, în fiecare zi, pe aleea politeței!

deadmin

POLITEȚEA, o carte de vizită

În acest an școlar, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” participă la proiectul „CUVINTE MAGICE: VĂ ROG! POFTIM! MULȚUMESC!”, inițiat de Asociația pentru Promovarea Egalității între tineri – ADAPTO și Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, care are ca principal obiectiv „necesitatea înțelegerii conceptului de politețe ca manifestare de respect și readucerea lui în atenția tinerilor, prin implicarea lor directă, apelând la metode de educație non-formală”.
În cadrul acestui proiect, echipa constituită la nivelul unității de învățământ a stabilit ca ziua de 12 MARTIE 2019, să fie declarată ZIUA POLITEȚEI, de aceea vă invităm să vă implicați în cadrul proiectului prin realizarea la nivelul fiecărei clase a unui afiș care să cuprindă 10 reguli de politețe. Opțiunile fiecărei clase participante vor sta la baza afișului final al unității școlare.
Echipa de proiect vă mulțumește pentru implicare!

smartcapture

smartcapture

smartcapture

deadmin

Nu uita că ești român!

Nu uita că ești român!

prof. Gabriela Simona Enache

Joi, 22 noiembrie 2018, elevii din clasa pregătitoare B au participat la o activitate deosebită dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. Activitatea face parte din proiectul local „Noi suntem români!” și urmărește formarea sentimentelor patriotice și dezvoltarea respectului pentru istoria neamului.

Activitatea a debutat cu o scurtă prezentare a însemnelor țării noastre: Imnul, steagul, stema, Ziua Națională a României. Apoi, pornind de la harta României din zilele noastre, li s-a prezentat elevilor harta cu provinciile istorice românești existente în anului 1918 și evenimentul istoric petrecut în urmă cu 100 de ani la Alba Iulia.

În continuare, li s-a propus elevilor să identifice costumul popular românesc, să numească obiectele din care este compus și să decoreze, folosind punctul și linia,  românași și  româncuțe, pe fișa de lucru primită. Apoi, împreună, elevii au realizat lucrarea colectivă „Hora la români”.

Activitatea a continuat cu un moment artistic dedicat  Zilei Naționale a României, susținut de elevi în fața părinților, fraților și bunicilor prezenți în sala de clasă.

La finalul activității, elevii au fost recompensați de doamna învățătoare.

deadmin

Lefo-Picii la Noaptea Bibliotecii Constanța 2018

Lefo-Picii la Noaptea Bibliotecii Constanța 2018

Ieri, sâmbătă, 29 septembrie, Biblioteca Județeană „I.N.Roman” Constanța și-a deschis iar larg porțile, până la orele târzii ale nopții, celor mici și celor mari.

Printre numeroasele activități cultural-artistice desfășurate în sălile și coridoarele bibliotecii, Lefo-Picii (elevi din clasele I A, a II-a B, a III-a A, a IV-a A și a VIII-a B) au putut să participe la reconstituirea istorico-militară antică, susținută de asociația TOMIS pe platoul din fața bibliotecii, să facă un tur al bibliotecii (bibliotecă, depozitul general, familiarizarea cu serviciile bibliotecii și cu spațiile de lectură, prezentarea unor volume din colecțiile speciale, a unor noutăți la mediatecă, fotografii cu spiridușii cărții), să admire expoziția de pictură “Dimensiunea europeană a patrimoniului cultural dobrogean”, expoziție organizată în colaborare cu Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”.

Un moment foarte apreciat de toți Picii a fost vizionarea piesei de teatru “VISUL NOSTRU” (prezentată de trupa BROWN SUGAR în Aula bibliotecii).

Seara Picilor s-a încheiat cu participarea la atelierul de decorațiuni din pagini de carte, “Să dăm o nouă viață cărților”, atelier desfășurat la Secția împrumut pentru copii, etajul I.

deadmin

Să spunem împreună… HRISTOS A ÎNVIAT!

„…Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii…” (G. Coșbuc)

Pentru elevii clasei a III-a A, sărbătorile pascale sunt mai luminoase, datorită mesajelor primite de la colegii lor din Cuhnești, raionul Glodeni, Republica Moldova. Felicitările deosebite primite din Republica Moldova au micșorat iar distanțele, au umplut sufletele de bucurie, liniște și speranță, au demonstrat că nu trebuie să renunțăm la tradiții!

 

[slideshow_deploy id=’6528′]

 

[slideshow_deploy id=’6575′]

 

 

 

O surpriză deosebită au primit LefoPicii de-a III-a A și de la Alexia, care învață de 2 ani în Germania, dar care comunică prin messenger/ whatsapp/ scrisori cu foștii ei colegi, îi vizitează, le este alături la ore, concursuri, activități…

[slideshow_deploy id=’6556′]

 

Împreună cu prietenii noștri dragi, Alexia și copiii din Cuhnești-MD, spunem… HRISTOS A ÎNVIAT!