Ziua de 14 noiembrie este specială pentru dobrogeni. Anul acesta, celebrăm 140 de ani de când, prin Proclamația către dobrogeni a Principelui Carol I de Hohenzollern (14 noiembrie 1878), s-a consfințit preluarea de către România a administrației Dobrogei.
În anii 1877 – 1878, s-a desfăşurat conflictul militar dintre Imperiul ţarist şi Imperiul otoman, al cărui principal scop a fost reorganizarea Ţărilor Balcanice. România a intrat în acest război pentru a-şi cuceri, pe câmpul de luptă, independenţa proclamată în ziua de 9 mai 1877. La Congresul de pace de la Berlin, desfăşurat în perioada 13 iunie – 13 iulie 1878, a fost recunoscută independenţa României, dar în mod condiţionat. Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat în componenţa statului român, însă, în schimbul lor, Rusia a luat statului român cele trei judeţe din sudul Basarabiei.
Congresul de pace de la Berlin a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei. De ce drept istoric? Pentru că Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, îşi întinsese stăpânirea, la sfârşitul secolului al XIV-lea, până la Marea Neagră.
Liceul Teoretic “Carmen Sylva” a organizat o activitate dedicată Zilei Dobrogei, care s-a desfășurat sub forma unei sesiuni de prezentări PowerPoint și postere, pentru elevi și o sesiune de prezentări științifice pentru profesori. Activitățile dedicate Zilei Dobrogei fac parte din proiectul local “Noi suntem români” și au urmărit evocarea importanței zilei de 14 Noiembrie – unirea Dobrogei cu țara, contextul care a făcut posibilă unirea, personalități dobrogene, reprezentări cartografice, imagini cu Dobrogea pitorească.
Au participat elevi de la clasele a IX-a A, a IX-a C și a XI-a B.
Profesori coordonatori: Cozoș Cerasela, Bâcă Alina, Theodorescu Alina, Costea Camelia
La activitate au mai participat: prof. Enache Simona, prof. Mîndru Maria, informatician Zambilă Lucian.
O altă activitate dedicată Dobrogei, cuprinsă în același proiect local, a desfășurat-o doamna prof. Enache Simona cu elevii clasei pregătitoare B. Cei mici au făcut cunoștință cu harta României și au localizat teritoriul Dobrogei, au desenat, au cântat și au recitat poezii.
Proiectul local “Noi suntem români” se desfășoară în parteneriat cu Primăria Orașului Eforie și Casa de Cultură.
Pentru activitățile dedicate Zilei Dobrogei, Primăria Orașului Eforie a dăruit elevilor stegulețe, care au contribuit la sensibilizarea momentului.
,
Despre autor