Arhivă anuală 12 iulie 2019

deadmin

CALENDARUL EXAMENELOR DE CORIGENȚĂ 2018-2019

Perioada de sustinere a examenelor de corigență pentru anul școlar 2018 – 2019 este între 15 si 25 iulie, în conformitate cu Nota nr. 3302/ DGISSEP/ 02.11.2018 cu privire la perioadele de desfășurare a examenelor de corigență în anul școlar 2018-2019.

deadmin

ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN CLASA a IX- a,  AN ŞCOLAR 2019-2020

ADMITERE 2019 – ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN CLASA a IX- a, AN ŞCOLAR 2019-2020

 În perioada 15 – 18 iulie 2019, absolvenţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

Înscrierea la liceu a candidaţilor declaraţi admişi la Liceul Teoretic “Carmen Sylva”  în urma repartizării computerizate din data de 12 iulie 2019, se efectuează începând de luni 15 iulie  până joi 18 iulie 2019 inclusiv, în intervalul orar 9:00 – 15:00,  pe baza următoarelor acte puse într-un dosar:

  1. cererea de înscriere tip care se completează la comisia de înscriere din unitatea şcolară;
  2. cartea de identitate a elevului (daca este cazul) şi certificatul de naştere, în copie şi original;
  3.  copia cărţii de identitate a unuia dintre părinţi
  4.  adeverinţă cu media de la EVALUAREA NAŢIONALĂ
  5.  adeverinţa cu media de ADMITERE (media claselor V-VIII şi media de la Evaluarea Naţională 2019);
  6. foaia matricola pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  7.  fişa / adeverinţă medicală pentru intrarea în colectivitate

 

Candidaţii care, în perioada menţionată (15 -18 iulie ), nu îşi depun dosarele de înscriere, se considera  retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia judeţeană de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeana, pe locurile ramase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.

Relaţii la secretariatul liceului sau la telefon 0241-748566; 0241-748605 zilnic între orele 9:00-15:00.

 

deadmin

ELIBERARE DIPLOME PENTRU ABSOLVENŢII PROMOŢIEI 2019

Diplomele pentru absolveţii promoţiei 2019 se vor elibera vineri 12 iulie si în perioada 15 iulie – 19  iulie 2019, în intervalul orar 9:00 – 15:00, la secretariatul unităţii şcolare.

Absolvenţii vor prezenta actul de identitate.

deadmin

INSCRIEREA LA BACALAUREAT– SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE 2019

ACTE NECESARE PENTRU INSCRIEREA LA BACALAUREAT – SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE 2019

  • PROMOTIA 2019 ŞI PROMOŢII ANTERIOARE –

PERIOADA DE INSCRIERE 15 – 18 IULIE  2019

  • dosar din pvc cu 5 folii
  • 2 poze ¾ (cei din alte promotii )
  • copie carte de identitate şi certificat de naştere (dupa caz şi certificat de căsătorie)
  • foaie matricolă IX-XII
  • copie certificat de absolvire a liceului (cei din alte promoţii)
  • cerere tip (se completează la inscriere la secretariat)
  • cei care participă pentru a 3-a oară , respectiv peste 3, cu taxă de inscriere – taxă examen integral 290 ron, respectiv 65 lei / probă scrisă, 30 lei / probă orală

INSCRIERILE SE FAC LA SECRETARIAT IN PERIOADA 15- 18 IULIE 2019,

 INTRE ORELE 9:00 – 15:00

 

deadmin

ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR ÎNSCRIŞI LA EXAMENUL DE BACALUREAT 2019

Candidaţii înscrişi la examenul de bacalureat 2019, vor fi prezenţi la liceu în zilele de 7, 10 şi 11 iunie 2019, la ora 12:00 pentru participarea la  proba de evaluare a competenţelor  digitale, conform programării .

[pdfjs-viewer url=”http%3A%2F%2Fimake.lefo.ro%2Fwp%2Fwp-content%2Fuploads%2F2019%2F06%2Fprogramare-comp-digitale-2019.pdf” viewer_width=100% viewer_height=1360px fullscreen=true download=true print=true]

deadmin

Burse de merit și burse sociale

Începând de vineri, 31 mai 2019, vor fi plătite bursele de merit și bursele sociale aferente semestrului I al anului şcolar 2018-2019. Absolvenții claselor a XII-a vor încasa și sumele pentru semestrul al II-lea.

Programul de încasare a burselor:

Vineri, 31 mai 2019, 12:00 – 18:00

Luni, 3 iunie 2019, 12:00 – 16:00

Marţi, 4 iunie 2019, 9:00 – 15:00

Pentru elevii minori, bursele vor fi plătite părinţilor, pe baza actului de identitate.

Cuantumul lunar al bursei este cel propus de către Liceul Teoretic ”Carmen Sylva” Eforie prin adresa nr. 460/06.02.2018 către Primăria orașului Eforie.

Medii generale

în anul școlar

2017-2018

Cuantum lunar bursă                                                                              

8,50 – 8,99

46 lei

9,00 – 9,49

72 lei

9,50 – 9,99

100 lei

10

130 lei

deadmin

Oricine poate învăța. Oriunde. Tot timpul.

Astăzi, 14/05/2019, a debutat seria întâlnirilor și atelierelor de lucru pe teme de implicare civică, drepturi și obligații ale elevilor, direcții de sprijinire a educației civice și democratice în rândul tinerilor, cu participarea reprezentanților Asociației „Expert Forum” din București, partener în cadrul proiectului educațional „Eu țin la democrație. Tu?”.

[slideshow_deploy id=’7451′]

deadmin

9 MAI, triplă semnificație: Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

9 MAI, triplă semnificație:

Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

prof. Maria Mîndru

Astăzi, sub soarele de mai, și LefoPicii au adus un mic omagiu Europei!

Coordonați de dascălii lor, elevii ciclului primar de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” au intonat cu entuziasm „Odă bucuriei” și „Deșteaptă-te, române!”.  Ei au aflat că data de 9 Mai are o triplă semnificație simbolică pentru România:

Ziua Independenţei proclamată în 1877

Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitivă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. Armata Imperiului Rus, mult mai numeroasă, cu sprijinul militarilor români, reușește să îi învingă pe turci. La 9 Mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”, aspect care confirmă cele subliniate mai sus.

Victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste

La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 Mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietică, prin generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA, prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.

Ziua Europei, cunoscută și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9 Mai

La 9 mai 1950, la cinci ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 Mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

 

 

deadmin

GALERIA VALORILOR NAȚIONALE – Ediția a VIII-a


În anul școlar 2018-2019, Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud a derulat a VIII-a ediție a proiectului educativ regional „Galeria valorilor naționale”. Inclus în C.A.E.R. 2019 (poziția 831), proiectul a avut drept scop cultivarea sentimentelor de respect şi de dragoste faţă de patrimoniul spiritual şi material al ţării noastre, prin promovarea valorilor naţionale în cadrul unor activităţi cultural-artistice.
Proiectul s-a derulat pe secțiuni, corespunzătoare învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal, cuprinzând două activități specfice: „Pe urmele strămoșilor” și „Concursuri”. În cadrul celei dintâi, cadrele didactice din școlile partenere au expediat prezentări elaborate în urma vizitării unor obiective turistice, iar acțiunea „Concursuri” s-a materializat în creații literare, plastice și pliante realizate de către preșcolari și elevi, urmărindu-se valorizarea istoriei, a credinţei şi a obiceiurilor locurilor originare ale participanților.
Având drept obiective specifice dezvoltarea capacităţii cognitive privind trecutul neamului românesc, prin manifestări artistice, cultivarea creativităţii literar-artistice şi plastice, realizarea unor expoziţii de creaţie plastică și diseminarea rezultatelor, proiectul educativ regional „Galeria valorilor naționale” a reunit un număr semnificativ de participanți. 273 de elevi, coordonați de 82 de cadre didactice provenind din 40 unități școlare situate în 22 de județe au contribuit la implementarea proiectului, prin elaborarea unor creații artistice de incontestabilă valoare.