FILMARE : https://drive.google.com/drive/folders/1o_7UhULCoGzKgJPbuYNt2myZfL1PnVpm
Liceul Teoretic „Carmen Sylva” a organizat, miercuri, 28 noiembrie 2018, o activitate dedicată Centenarului, care s-a desfășurat sub forma unui concurs de interpretare cântece și recitare poezii patriotice.
Sărbătorim 100 de ani de eroism, curaj, patriotism, recunoștință, de identitate națională și avem nevoie de momente care să ne definească ca popor.
Vocile Centenarului au mișcat inimile participanților, răsunând din inimă pentru România.
Au participat elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a XI-a, concursul desfășurându-se pe nivele de vârstă.
Grupurile vocale/soliștii au interpretat: „Noi suntem români!”, „Nu uita că ești român!”, „Țara mea-i un colț de rai”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Marea Unire nu se uită niciodată”, „Apa trece, dar pietrele rămân”, „Deșteaptă-te, române!”, „Cântă cucu-n Bucovina”, „Vin români la Alba, iar…”, Pui de lei”, „Treceți, batalioane române, Carpații”, „Hora Unirii”.
Într-o atmosferă vibrând de emoție, au răsunat numele poeților: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ioan Nenițescu, Otilia Cazimir, M. Simionescu, Gh. Deniștean, Grigore Vieru, Victor Tulbure, Nichita Stănescu, Vasile Alecsandri.
Activitatea face parte din proiectul „Noi suntem români!” și a avut ca obiective: promovarea culturii și civilizației naționale și încurajarea spiritului competitiv.
Elevii au îmbrăcat straie de sărbătoare, au purtat cu drag portul popular, au respectat culorile drapelului nostru, redeșteptând mândria de a fi român. În glasurile și emoțiile copiilor, în prestația lor, s-au regăsit dăruirea și pasiunea cadrelor didactice.
Juriul alcătuit din doamna profesoară de română, Giurgiu Emilia, reprezentantul Casei de Cultură, domnul Sărăcilă Liviu, și un reprezentant al elevilor, Gorun Andrei (clasa a XII-a), a avut în vedere: specificul patriotic, calitatea interpretării, ținuta, prezența scenică, încadrarea în timp. Domnul primar al Orașului Eforie, Robert Șerban, i-a felicitat pe elevii participanți.
Am sărbătorit prin cântec și poezie, într-o atmosferă tipic românească, la Hanul Hora Românească, gazda activității noastre.
Felicitări copiilor pentru interpretare și prezență scenică!
Mulțumim partenerilor implicați în acest proiect: Primăria Orașului Eforie, Casa de Cultură Eforie, Hanul Hora Românească, părinți ai elevilor.
Mă numesc Eremia Delia, iar în perioada 15-21 noiembrie 2018 am participat la The 2nd Belt and Road Teenager Maker Camp & Teacher Workshop care s-a desfășurat în Beijing, China.
O tabără care a oferit posibilitatea unor tineri din diferite părți ale lumii și de diferite vârste sa coopereze și să împărtașească cunoștințe în cadrul unor activități desfășurate în 7 workshop-uri ( Intelligent Robot; 3D Printing; Laser Cutting; Costume Designing; Chemistry and life; Virtual Reality și Digistal Video Making). Toate activitățile s-au desfășurat conform unui program.
15 noiembrie – Prima zi
După un drum foarte lung, de aproximativ 18 ore am ajuns dimineață în Beijing unde ne aștepta voluntara noastră. Ajunși la hotel am fost înregistrați, am ajuns în cameră, am despachetat și ne-am pregătit pentru banchetul de bun venit unde fiecare țară participantă la tabără trebuia să aibă un moment specific locului din care provenea. Noi am ales să dansăm cu mândrie pe cântecul “Hora unirii” împreună cu doamna profesoară de matematică, Cojocaru Apostolachi Anca-Mihaela și domul profesor de chimie Bulgaru Laurențiu care ne încuraja și ține steagul. Seară s-a încheiat cu cina și cunoașterea câtorva dintre studenții cu care vom lucra.
16 noiembrie – A două zi
Ne-am trezit dis-de-dimineța ca în fiecare zi și am plecat la Școală Nr.80 din Beijing. Acolo am participat la ceremonia de deschidere, discursul reprezentaților, turul campusului iar apoi am fost poftiți în diferite laboratoare în funcție de workshop-ul la care ne-am clasificat pentru a da startul acestuia. Eu am fost clasificată la Virtual Reality. În prima zi de workshop am vorbit despre tehnologie. Ne-au fost prezentate câteva lucruri despre inteligenta artificială iar apoi un proiect despre o mașinuță inteligență care funcționeaza fără controlul nostru direct ci pe baza unui program conectat la Arduino. După aceea, am fost împărțiți în echipe secundare de 4 elevi pentru a lucra cu rover-ul primit și pentru a-l programa astfel încât să ducă la bun sfârșit un traseu dat. Echipa mea a fost alcătuită din 3 băieți: Fourat Tahar din Tunisia, Nguyen Trong Tue și Nguyen Bao Minh din Vietnam. Împreună cu aceștia am reușit să îndeplinim toate cerințele traseului astfel încât am câștigat micul concurs din ziua respectivă. Ulterior am aflat că trebuie să facem o prezentare pentru ceremonia finală unde erau prezentate de altfel toate proiectele catigatoare din fiecare workshop. După cele 4 ore de worshop am avut cina unde a fost servită bineînțeles mâncare chinezească. Eu personal am mâncat foarte mult orez (doar orez făcut în apă…fără sare sau altceva) pentru că nu am fost încântată de mâncarea acestora fiind dulce din cauza sosului de soia. De asemenea un lucru foarte interesant pe care noi l-am observant este că ei nu prea beau apă iar dacă beau, o beau caldă sau fierbinte. La orice masă aveau doar sucuri, cafea și ceai. Ultimul ucru din acea zi a fost să participăm la o activitate specifică țării lor. A trebuit să alegem între dansul specific chinezesc sau artă desenului. Toate am ales desenul și am fost foarte fericite de tabloul pe care l-am realizat cu ajutorul unui profesor foarte calm si priceput.
17 noiembrie – A treia zi
În a treia zi am participat doar la workshop-uri. La clasa mea, am făcut cunoștință cu noii profesori care ne-au învățat despre realitatea virtuală. Aceștia au pregătit mai multe activiati pentru noi. Am putut viziona filmulețe cu ajutorul unor ochelari VR în urmă cărora făceam diferite aplicații. Ne-am putut distra cu diferite jocuri cu ajutorul unor ochelari VR mult mai performanți, iar apoi ne-am putut face singuri propria pereche de ochelari VR și de asemenea ne-a fost prezentată camera cu care trebuia ulterior să facem 3 poze și un filmuleț pentru proiectul final. Echipa mea propriu-zisă era alcătuită dintr-o fata, Narmin Abdullayeva din Azerbaijan și 3 băieți: Taras Kaiuk din Ucraina și Amir Firdaus Bin Mohd Hasnain si Cheah Zixu Malaysia. Noi ne-am ales că tema a filmulețului “Life of the student” iar atelierele unde am filmat au fost: Intelligent Robot, Laser Cutting și Chemistry and life.
18 noiembrie – A patra zi
Am continuat să lucrăm la editarea filmulețului și pozelor. În ultima faza, o parte din echipa a realizat prezentarea finală în timp ce partea cealaltă prezenta filmulețul clasei și de asemenea profesorilor. Seară, am plecat cu toții la planetariul din Beijing de care am fost foarte încântați.
19 noiembrie – A cincea zi
În penultima zi, am vizitat The Temple of Heaven și The Great Wall. La The Temple of Heaven ne-au fost prezentate templele din parcul respectiv și un copac sacru și foarte vechi care în momentul în care te apropiai și țineai palmă spre acesta simțeai anumite pișcături care după cum ne-a explicat ghidul nostru se dovedeau a fii energia pozitivă transmisă. La The Great Wall am fost lăsăți să urcăm câte scări putem. Eu împreună cu doamna profesoară Anca și Mihaela am urcat împreună până la al 12-lea turn și am fost foarte mândre de noi. Pe drumul spre coborâre ne-am intâlnit cu Alina și Cristiana care au ajuns până la al 11-lea turn și cu Irina care a urcat ulterior tot până la 12. Când am ajuns la autocar, am fost anunțată de colega mea de echipă că am fost aleși de către profesori ca The Best Maker la workshop-ul nostru.
20 noiembrie – Ultima zi
În ultima zi, fiecare echipă aleasă de către profesor și-a prezentat proiectul la care a lucrat. Apoi a urmat ceremonia de premiere. Împreună cu echipa mea am câștigat premiul de The Best Maker pentru proiectul intinutat “The life of the student”. Restul timpului ni l-am alocat pentru cumpărături. Seară, a avut loc banchetul final. Ne-am luat rămas bun de la colegii de echipa cu care am făcut schimb de cadouri specifice din țară noastră și bineînțeles de la voluntară noastră care ne-a însoțit peste tot.
Mulțumim organizatorilor și voluntarilor pentru această experiență minuntă si unică!
Semnat,
Eremia Delia
Belt and Road Teenager Maker Camp & Teacher Workshop este o tabără de științe care se desfășoară în Beijing, China. Aceasta încurajează schimbul intercultural de experiențe și munca în echipa a elevilor, dar și a profesorilor.
Eu (Negraia Alina, clasa a X-a A) am participat în perioada 15-21 noiembrie 2018 împreună cu Eremia Delia (clasa a X-a A), Neghină Mihaela (clasa a X-a A), Iacob Irina (clasa a IX-a A) și Săvucă Cristiana (clasa a XI-a A), însoțite de profesorii Bulgaru Laurențiu și Cojocaru-Apostolachi Anca Mihaela. Experiența noastră a decurs astfel:
ZIUA 1 (15 noiembrie)
După un zbor lung de 16 ore am ajuns în Beijing.
Când am aterizat, am ieșit cu toții din avion, obosiți dar entuziasmați. După ce am trecut de toate punctele de verificare, ne-am întâlnit cu câteva dintre voluntarele taberei (fiecare țară avea un voluntar) care ne-au întâmpinat călduros. Acestea ne-au condus către autobuzele care ne duceau la hotel.
După un drum de aproximativ o oră, am ajuns la The 21st Century Hotel, unde ne-au fost repartizate camerele și unde am primit ecusoanele și programul pe care urma să îl avem pe parcursul taberei. Ne-am lăsat lucrurile și ne-am odihnit, pentru a avea energie la cina de bun venit.
Cina a început la ora 18:00, iar fiecare țară și-a prezentat momentul artistic timp de câteva minute. Acesta putea consta dintr-un dans, un cântec, o prezentare a țării. Noi am decis să dansăm hora pe cântecul «Hora Unirii», pentru a sărbătorii Centenarul Marii Uniri.
ZIUA 2 (16 noiembrie)
În această zi a avut loc ceremonia de deschidere la Beijing No.80 High School, inaugurată de un moment artistic de dans.
Organizatorii taberei au ținut discursuri, studenții reprezentanți ai fiecărei țări au defilat cu steagul țării lor pe scenă și ni s-a prezentat o lucrare despre viața extraterestră.
Reprezentanții fiecărei țări au avut posibilitatea să scrie pe un panou situat la intrarea școlii câte un mesaj sau o semnătură (astfel o parte din noi rămâne în China 😊 ).
După prânz, membrii fiecărui atelier s-au adunat (eu m-am alăturat membrilor atelierului de Laser Cutting) și ne-a fost oferit un tur al campusului, care era format dintr-un număr impresionant de corpuri.
Turul s-a încheiat când am ajuns la corpul în care urma să ne desfășurăm atelierul. Am format echipele, și ne-am pus pe lucru pentru a îndeplini prima cerință, de a asambla o clădire din exemplele arhitecturii chinezești oferite. Colega mea (Desola Fujah, Nigeria) și cu mine am decis să construim o casă tradițională chinezească.
Seara, am participat la un curs de pictură tradițională, care s-a dovedit a fi foarte relaxant. Profesorul era un artist foarte meticulos și talentat, prezentându-ne în detaliu cum să pictam fiecare frunză și parte a unei păsări.
ZIUA 3 (17 noiembrie)
Am petrecut intreaga zi în atelier (cu pauză de prânz), lucrând la îndeplinirea celei de a două cerințe, de a proiecta și printa o clădire la alegere. A fost cu siguranță destul de greu să petrecem atâta timp într-o singură sală, însă am făcut-o cu plăcere și într-o atmosferă binevoitoare!
Programul în care proiectam era în limba chineză (ceea ce a fost o problemă pentru noi deoarece ne-a luat destul de mult timp să ne dăm seama ce funcții ne trebuie și unde le putem găsi), dar am reușit să ne dăm seama datorită voluntarilor săritori care ne-au ajutat, fiind translatorii noștri pe durata lucrului.
ZIUA 4 (18 noiembrie)
Am reprintat niște piese care aveau nevoie de modificări. Au avut loc prezentările finale în cadrul atelierului.
Am avut timp în sfârșit să discut cu toți membrii celorlalte echipe, care proveneau din diferite țări, cum ar fi Tajikistan, Iran, Irak, Nigeria, Sudan, Thailanda, Cambodia, Cehia, Kazakhstan, Malaezia, Indonezia, Myanmar și Turcia. Cu acest prilej am aflat cum este viața și în alte țări, cât de răspândit e domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în țara lor, ce ar vrea să schimbe și ce își doresc de la viitor. Ce aveau toți în comun era pasiunea pentru cunoaștere și voința de a fii schimbarea pe care vor să o vadă, ceea ce consider că sunt atribute benefice lumii în care trăim.
Seara, am vizitat Beijing Planetarium, unde am vizionat un film în teatrul lor spațial, echipat cu un sistem de proiectare IMAX și sistem audio surround sound (este unul dintre cele mai avansate teatre de acest gen din lume). Am fost suprisa de multitudinea exponatelor interactive, care îți permiteau să observi mișcarea planetelor, a lunii, a soarelui, și multe altele. De asemenea am privit luna printr-un telescop.
Mi-a plăcut de asemenea pendulul situat în planetariu, care se rotea continuu pe direcția V-E, pentru a le demonstra vizitatorilor rotația pământului.
ZIUA 5 (19 noiembrie)
Aceasta a fost ziua dedicată vizitării a două atracții turistice : The Temple of Heaven (Templul Cerului) și The Great Wall of China (Marele Zid Chinezesc).
În prima poză se poate observa Templul Cerului, unde am fost însoțiți de un ghid care ne-a relatat istoria clădirii și a locurilor din jur.
(Ultimele două poze au fost făcute la Marele Zid, în care zâmbeam deși tocmai urcasem un număr foarte mare de scări și nu îmi mai simțeam picioarele aproape deloc, însă priveliștea a meritat tot efortul depus!)
ZIUA 6 (20 noiembrie)
Câteva echipe alese din fiecare atelier și-au prezentat proiectele în fața juraților (profesori din diferite țări).
(În poză este colegă mea Delia, de care sunt foarte mândră că a participat la una dintre prezentări!)
A avut loc ceremonia de decernare a premiilor, la care am descoperit că toate am câștigat premii pentru Best Teamwork și Best Maker. Eram fericite și ușurate că munca ne-a fost observată și răsplătită!
După ceremonie am făcut poze și ne-am luat rămas bun de la prietenii pe care i-am făcut, și cu care sperăm să ținem legătura cât mai mult timp.
ZIUA 7 (21 noiembrie)
Ne-am întors acasă!
Concluzii:
Mulțumesc tuturor organizatorilor, voluntarilor, profesorilor noștri însoțitori, prietenilor pe care i-am făcut! (sau cum s-ar spune în China, 谢谢。(xièxiè.))
In perioada 15-21 noiembrie am participat la The 2nd Belt and Road Teenager Maker Camp. O tabara care se desfasoara in Beijing, China, care reuneste tineri din toata lumea pentru a coopera si a impartasi idei in cadrul unor cursuri pe care le-am ales in functie de preferintele fiecaruia ( Intelligent Robot, Laser Cutting, Costume Designing, Virtual Reality). Totul s-a desfasurat conform unui program, bine pus la punct pe intreaga saptamana.
15 NOIEMBRIE – Prima zi
Am ajuns la aeroport dis de dimineata, unde eram asteptati de voluntara ROMANIEI, fiecare tara avand cate o persoana responsabila pentru grupul tarii respective pe tot parcursul saptamanii.
Am ajuns la hotel, ne-am inregistrat, ne-am luat ecusoanele, am primit toate detaliile ce tin de echipele din care vom face parte la cursurile din zilele ce vor urma si am avut putin timp sa ne odihnim pana la Ceremonia de deschidere.
La Ceremonie, fiecare tara a trebuit sa pregateasca un moment reprezentativ, noi am ales Hora Unirii pentru a prezenta Romania, astfel am invatat cate ceva despre culturile tarilor de pretutindeni, totul a fost ca un schimb intercultural si am facut cunostinta cu ceilalti.
16 NOIEMBRIE- A doua zi
Cum se spune “cine se trezeste de dimineata, departe ajunge”, asa a si fost, dupa micul dejun, am plecat catre scoala in care urma sa invatam o multime de lucruri noi, ne-am imbracat in hainele traditionale pentru a ne prezenta pe scena si pentru poza de grup, iar dupa am fost invitati sa asistam la un spectacol specific chinezesc.
A urmat un tur al campusuli care a avut ca destinatie salile de curs in care am si ramas pret de cateva ore pentru primele “lectii”. Am facut cunostiinta cu coechipierii si cu cei din grupa noastra. Ca prima tema am avut: realizarea unui tricou pictat de noi, in care sa imbinam culturile ca si echipa, in cazul nostru Kazakstan si Romania. Recunosc, a fost o provocare avand in vedere ca cel cu care lucram eu nu vorbea deloc engleza, dar am reusit.
Ziua s-a incheiat la o activitate numita “Chinese Traditional Culture Experience”, a trebuit sa alegem intre picture si dans, iar noi am ales pictura, a fost dupa parerea mea, cea mai frumoasa si relaxanta parte a zilei. Am invatat sa pictam in stil chinezesc prin metode specific culturii lor.
17 NOIEMBRIE- A treia zi
Aceasta zi a fost una in care am invatat multe lucruri, aproape toata ziua am fost in incinta scolii, participand activ la cursuri. Ne-am aprofundat mai mult in cultura chinezeasca, am invatat despre Cheongsam (rochiile traditionale chinezesti), despre accesorile numite “frog” si despre nodurile cu semnificatii (noroc, fericire, etc), foarte renumite de altfel. A fost foarte interesant faptul ca am invatat si noi sa le facem impreuna cu colegul de echipa, bineinteles. Desi a fost o zi incarcata, a trecut intr-un mod foarte placut.
18 NOIEMBRIE- A patra zi
O noua zi, un nou proiect in echipa! Cursurile din aceasta zi au fost despre hainele martiale traditionale chinezesti, a trebuit sa pictam aceasta haina, iar la final votam cele mai reusite lucrari ca in final sa alegem doua echipe pentru a ne reprezenta in fata juratilor. Zis si facut, am ales si restul grupului am pregatit un moment prin care ne prezentam costumatile folosind arte martiale.
A urmat “Astronomy night”, am fost dusi la Planetarium din Beijing unde am avut parte de activitati foarte interesante si interactive, fiind dotat cu proiectie imax digitala, au pregatit telescoape pentru a ne putea uita la luna si evident un tur intreg al planetariumului.
19 NOIEMBRIE- LA PAS PRIN CHINA
Ziua mea preferata, am avut ocazia sa vizitam, in sfarsit. Prima oprire a fost la Templul Cerului unde am fost insotiti in permanenta de un ghid care ne-a explicat totul si unde am ramas impresionati de povestile si de istoria acestui loc.
A doua oprire si cea mai importanta, a fost Marele Zid Chinezesc unde am asteptat cu nerabdare sa ajungem. Am avut la dispozitie doua ore sa urcam si sa coboram (nu pe tot, evident 😊 ), acolo chiar a fost o adevarata provocare, dar a meritat, privelistea a facut totul.
20 NOIEMBRIE- Ceremonia de premiere
Ultima zi a inceput cu prezentarea tuturor proiectelor, am avut ocazie sa vedem si ceea ce au facut ceilalti in decursul saptamanii, dar cel mai important sa aratam ceea ce am facut noi. Juratii erau chiar profesorii nostrii, acest lucru a fost foarte interesant.
Dupa aceste prezentari, a venit si momentul mult asteptat, premierea, am stat putin cu sufletul la gura, dar am reusit sa luam premiul pentru The Best Teamwork si The Best Maker!!
Pentru noi, aceasta tabara a fost o experienta unica, am invatat foarte mult lucruri noi, am cunoscut oamenii din jurul lumii, am invatat despre diferite culturi si cel mai important, am legat prietenii.
Multumim organizatorilor si in special voluntarilor care au fost la dispozitia noastra indiferent de ora!
Luni, 26 noiembrie 2018, a avut loc activitatea „România în sărbătoare”. Au fost invitați: doamna inspector de religie, prof. Daniela Stan; președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanța, domnul Remus Macovei; reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului, domnul Druche Ionuț; preotul Pricop Cristian; preotul Novac Florin, din partea comunității locale.
Activitatea s-a desfășurat sub egida împlinirii, în 2018, a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România și a Centenarului Marii Uniri.
Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii ciclului primar au cântat și recitat poezii, trezind sentimentul de patriotism prin forța mesajului și prin interpretare.
Invitații și profesorii coordonatori au ținut discursuri despre importanța evenimentelor sărbătorite în anul 2018, despre personalitățile istorice care au contribuit la Marea Unire. Domnul Remus Macovei i-a încurajat pe elevi să realizeze activități de comemorare a eroilor neamului nostru.
Doamna inspector a promovat proiectul “România în sărbătoare”, aflat la a II-a ediție și i-a încurajat pe elevi să participe la concursurile de fotografie, eseuri, desen/colaj.
Elevii din clasa a VIII-a A, Gemil Berkant și Nagherneac Iulia, au prezentat în PowerPoint, lucrarea “Ferdinand Întregitorul”, iar elevul Boșogeanu David a subliniat importanța evenimetului de la 1918.
Eleva Olteanu Ana-Maria, clasa a X-a A, și-a exprimat sentimentele față de sărbătoarea Centenarului: de emoție față de istoria zbuciumată a poporului român, de bucurie, de patriotism dar și de recunoștință, față de strămoși.
Am sărbătorit împreună, 100 de ani de la Marea Unire, curajul, eroismul, patriotismul înaintașilor, 100 de ani de identitate națională. Am comemorat sacrificial celor care s-au jertfit pentru ca visul românilor de veacuri să se realizeze.
Nu uita că ești român!
prof. Gabriela Simona Enache
Joi, 22 noiembrie 2018, elevii din clasa pregătitoare B au participat la o activitate deosebită dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. Activitatea face parte din proiectul local „Noi suntem români!” și urmărește formarea sentimentelor patriotice și dezvoltarea respectului pentru istoria neamului.
Activitatea a debutat cu o scurtă prezentare a însemnelor țării noastre: Imnul, steagul, stema, Ziua Națională a României. Apoi, pornind de la harta României din zilele noastre, li s-a prezentat elevilor harta cu provinciile istorice românești existente în anului 1918 și evenimentul istoric petrecut în urmă cu 100 de ani la Alba Iulia.
În continuare, li s-a propus elevilor să identifice costumul popular românesc, să numească obiectele din care este compus și să decoreze, folosind punctul și linia, românași și româncuțe, pe fișa de lucru primită. Apoi, împreună, elevii au realizat lucrarea colectivă „Hora la români”.
Activitatea a continuat cu un moment artistic dedicat Zilei Naționale a României, susținut de elevi în fața părinților, fraților și bunicilor prezenți în sala de clasă.
La finalul activității, elevii au fost recompensați de doamna învățătoare.
Miercuri, 14 noiembrie 2018, la Liceul Teoretic “Carmen Sylva” a avut loc lansarea proiectului „Cuvinte magice: Vă rog!, Poftim!, Mulțumesc!”. Proiectul se desfasoară la inițiativa Asociației „Împreună pentru Viitor Constanța” și a Asociației pentru Promovarea Egalității între Tineri „ADAPTO”, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Județean Constanța. Scopul proiectului este de a aduce în atenția tinerilor conceptul de politețe, ca manifestare de respect.
În cadrul sesiunii interactive „Vrei să fii politicos”, elevii implicați în proiect au realizat “Pomul politeții” și au participat la un joc pe teme de politețe, adaptat după modelul “Vrei să fii milionar?” .
În perioada următoare elevii voluntari vor stabili o zi numită „Ziua POLITEȚEI” la care va fi invitată să participe toată unitatea școlară. Va fi realizat un un afiș cu „10 reguli de politețe în școala mea” care va cuprinde primele 10 reguli de politețe, cele mai dorite, pe care elevii să le și respecte.
La finalul proiectului cele două asociații vor edita o broșură, în format electronic și în formă printată, care va fi distribuită către mass-media și partenerii proiectului, ajungând la fiecare școală participantă. Broșura va conține aspecte din desfășurarea proiectului, afișele executate la nivel de școală, informații utile legate de tema proiectului.
[pdfjs-viewer url=”http%3A%2F%2Fimake.lefo.ro%2Fwp%2Fwp-content%2Fuploads%2F2018%2F11%2FAfis-Cuvinte-magice-print-2.pdf” viewer_width=100% viewer_height=1200px fullscreen=true download=true print=true]
Ziua de 14 noiembrie este specială pentru dobrogeni. Anul acesta, celebrăm 140 de ani de când, prin Proclamația către dobrogeni a Principelui Carol I de Hohenzollern (14 noiembrie 1878), s-a consfințit preluarea de către România a administrației Dobrogei.
În anii 1877 – 1878, s-a desfăşurat conflictul militar dintre Imperiul ţarist şi Imperiul otoman, al cărui principal scop a fost reorganizarea Ţărilor Balcanice. România a intrat în acest război pentru a-şi cuceri, pe câmpul de luptă, independenţa proclamată în ziua de 9 mai 1877. La Congresul de pace de la Berlin, desfăşurat în perioada 13 iunie – 13 iulie 1878, a fost recunoscută independenţa României, dar în mod condiţionat. Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat în componenţa statului român, însă, în schimbul lor, Rusia a luat statului român cele trei judeţe din sudul Basarabiei.
Congresul de pace de la Berlin a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei. De ce drept istoric? Pentru că Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, îşi întinsese stăpânirea, la sfârşitul secolului al XIV-lea, până la Marea Neagră.
Liceul Teoretic “Carmen Sylva” a organizat o activitate dedicată Zilei Dobrogei, care s-a desfășurat sub forma unei sesiuni de prezentări PowerPoint și postere, pentru elevi și o sesiune de prezentări științifice pentru profesori. Activitățile dedicate Zilei Dobrogei fac parte din proiectul local “Noi suntem români” și au urmărit evocarea importanței zilei de 14 Noiembrie – unirea Dobrogei cu țara, contextul care a făcut posibilă unirea, personalități dobrogene, reprezentări cartografice, imagini cu Dobrogea pitorească.
Au participat elevi de la clasele a IX-a A, a IX-a C și a XI-a B.
Profesori coordonatori: Cozoș Cerasela, Bâcă Alina, Theodorescu Alina, Costea Camelia
La activitate au mai participat: prof. Enache Simona, prof. Mîndru Maria, informatician Zambilă Lucian.
O altă activitate dedicată Dobrogei, cuprinsă în același proiect local, a desfășurat-o doamna prof. Enache Simona cu elevii clasei pregătitoare B. Cei mici au făcut cunoștință cu harta României și au localizat teritoriul Dobrogei, au desenat, au cântat și au recitat poezii.
Proiectul local “Noi suntem români” se desfășoară în parteneriat cu Primăria Orașului Eforie și Casa de Cultură.
Pentru activitățile dedicate Zilei Dobrogei, Primăria Orașului Eforie a dăruit elevilor stegulețe, care au contribuit la sensibilizarea momentului.
,
Astăzi, 14 noiembrie 2018, se împlinesc 140 de ani de la revenirea Dobrogei la România (1878 – 2018). Această importantă aniversare istorică a spațiului românesc cuprins între Dunăre și Marea Neagră a fost sărbătorită de elevii clasei a VI-a A, care au dedicat evenimentului o expoziție de desene. Sub titlul „PATRIMONIUL CULTURAL DOBROGEAN”, expoziția a cuprins desene ce reprezentau elemente ale patrimoniului cultural, mobil și imobil din Dobrogea, între care: cetatea Histria, Cazinoul Constanța, Delta Dunării, obiecte de ceramică, Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Marea Moschee din Constanța, Peștera Sfântul Andrei, etc. Apariția statului modern român în 1859, obținerea independenței de stat a României și revenirea Dobrogei în cuprinsul hotarelor sale în 1878 au reprezentat pașii făcuți de poporul român pentru a împlinii un vis de secole: MAREA UNIRE, vis devenit realitate în 1918.
LA MULȚI ANI, DOBROGEA! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!